Cultura pentru toti

Pentru toti cei interesati de nivelul de cultura al romanilor


    Muzeul etno-folcloric Nicolae Popa, Tarpesti, Neamt

    Maier
    Maier
    Admin

    Numarul mesajelor : 913
    Data de inscriere : 06/02/2009
    Varsta : 71
    Localizare : Ashkelon,Israel

    Muzeul etno-folcloric Nicolae Popa, Tarpesti, Neamt Empty Muzeul etno-folcloric Nicolae Popa, Tarpesti, Neamt

    Mesaj  Maier la data de Mier 17 Mar 2010 - 0:20

    În satul Târpeşti (com. Petricani) îşi are locul Nicolae Popa (n. 13 aug. 1919), cântăreţ bisericesc, colecţionar pasionat şi consecvent de artă populară autentică dar şi de obiecte folclorice. Creator popular de măşti, el este unul din numele de referinţă în arta naivă, devenit cunoscut nu numai pe plan naţional dar şi european.

    Încă din copilărie a învăţat să confecţioneze măşti de Anul Nou, iar mai târziu a început să sculpteze în grezie şi lemn. Îi place să cioplească chipuri de oameni, aşa cum îi vede el, reuşind să le dea înfăţişări inedite, originale. Despre măştile sale, despre sculpturile sale dar mai ales despre arta confecţionării lor au scris, printre alţii, Ion Vlăduţiu, Gheorghe Aldea, Vasile Savonea, Romulus Vulcănescu, iar Adrian Păunescu i-a dedicat poemul Artistul din Târpeşti.

    Neculai Popa realizează două categorii de măşti: antropomorfe şi zoomorfe. În prima categorie intră măştile: batrân, babă, urât, drac, cucoana, Anul Nou, Anul Vechi, doctor, ofiţer, evreu, negustor, ţigan, ţigancă, harap etc. În a doua categorie întâlnim: urs, ţap, berbec, capră etc.

    Lucrări ale sale au fost expuse în mari oraşe ale lumii, despre ele scriind Michel Fortin, Raymond Charles (prof. univ. dr. la Sorbona), Samuel Glotz, Sandra şi Scott Windeart etc.

    Acest artist popular este totodată şi un culegător de creaţie folclorică orală, şi aceasta cu atât mai mult cu cât, îndrăgostit de valorile tradiţionale ale culturii şi spiritualităţii neamului nostru, le vede pe cale de dispariţie. În acest sens el a reuşit să publice în 1998, sub forma unei monografii versificate a satului Târpeşti, o prezentare a numeroase şi diverse obiceiuri legate de momente semnificative din viaţa obştii. Sub titlul LUMEA SATULUI - datini şi obiceiuri pierdute; Târpeştii de altădată, Nicolae Popa readuce în lumină tradiţiile ocazionate de şezători şi clăci, baluri şi jocuri populare din zile de rând şi sărbători, plecarea recruţilor în armată, logodnă, nuntă sau înmormântare.
    Alte lucrări: Cartea vieţii mele, (1996); Din lumea văzută şi nevăzută - cugetări, întâmplări şi snoave - în proză (2002); De la lume adunate - altfel de întâmplări, povestiri, glume şi strigături - în versuri (2006).


    http://www.neamt.ro/Info_utile/Obiective/Nicolae_Popa.htm

      Acum este: Vin 3 Apr 2020 - 7:17