Cultura pentru toti

Pentru toti cei interesati de nivelul de cultura al romanilor


    De 1 Mai începe Stagiunea Muzicală Estivală !

    Distribuiţi
    avatar
    Maier
    Admin

    Numarul mesajelor : 913
    Data de inscriere : 06/02/2009
    Varsta : 69
    Localizare : Ashkelon,Israel

    De 1 Mai începe Stagiunea Muzicală Estivală !

    Mesaj  Maier la data de Mier 28 Apr 2010 - 14:49

    ArCuB – Centrul de Proiecte Culturale al Primăriei Municipiului Bucureşti organizează, în perioada 1 mai – 26 septembrie, Stagiunea Muzicală Estivală. Vă invităm la fiecare sfârşit de săptămână între orele 11.00 şi 13.00, în Grădina Cişmigiu, să ascultaţi muzică de promenadă.

    În cei nouă ani de când răsună vara în foişorul din Cişmigiu, concertele Stagiunii Muzicale Estivale au devenit un eveniment aşteptat cu interes de iubitorii recitalurilor de estradă. Publicul prezent se relaxează pe băncile din jurul chioşcului, uneori fredonează, câteodată dansează şi de fiecare dată aplaudă.

    În acest an programul include formaţii deja cunoscute şi aşteptate de bucureşteni. Manifestarea va începe sâmbătă 1 mai, cu Karpaten Show, care va interpreta muzică tradiţională germană (valsuri, marşuri, polci), muzică uşoară, uverturi din opere şi operete. Duminică 2 mai, îi vom putea asculta pe muzicienii de la Nataly, cântând melodii ruseşti, spaniole şi româneşti (voci: Natalia şi Cornel Tudosie).

    În weekend-ul următor, în data de 8 mai, va urca pe scenă grupul La Musica, prezentând o selecţie de muzică clasică şi prelucrări după muzica populară. Pe 9 mai publicul se va întâlni cu îndrăgita formaţie Brass Quintet Bucureşti, alături de mezzosoprana Claudia Măru-Hanghiuc. Ei pregătesc un spectacol de excepţie, bazat pe un repertoriu clasic, preclasic, romantic şi contemporan.

    În data de 15 mai ne vom bucura de concertul trupei Polyphonic Show, iar a doua zi formaţia Clasic Band va susţine un recital de muzică de film, uşoară şi jazz. Sâmbătă 22 mai, instrumentiştii de la Sunetul Trompetei vor aduce în parc ritmuri de vals, polcă, tango şi rumba, iar duminică 23 mai, trupa Angely’s va încânta publicul cu muzică pop, rock, swing şi latino.

    Întrucât duminică, 30 mai, este o zi dedicată celor mici (iar în parc se va desfăşura evenimentul CIŞMIGIUL COPIILOR care sărbătoreşte Ziua Internaţională a Copilului) concertul din cadrul Stagiunii Muzicale Estivale se decalează fiind prezentat vineri 28 mai, între orele 16.00-18.00 de trupa Clasic Band. Acordurile pline de farmec ale formaţiei Brass Quintet Bucureşti vor încheia recitalurile din acesta lună, sâmbătă, pe 29 mai.

    Seria de concerte începută în luna florilor va continua şi în iunie, iulie, august şi septembrie. Vă invităm cu drag la momentele estivale de relaxare şi încântare din inima Bucureştiului, în Bătrânul Parc Cişmigiu.

    Pentru detalii despre programul săptămânal al evenimentului, vizitaţi site-ul www.arcub.ro.

      Acum este: Mier 13 Dec 2017 - 22:36