Cultura pentru toti

Pentru toti cei interesati de nivelul de cultura al romanilor


    MORGEN si MEGATRON - proiectii speciale la NCRR

    Distribuiţi
    avatar
    Maier
    Admin

    Numarul mesajelor : 913
    Data de inscriere : 06/02/2009
    Varsta : 70
    Localizare : Ashkelon,Israel

    MORGEN si MEGATRON - proiectii speciale la NCRR

    Mesaj  Maier la data de Mier 20 Oct 2010 - 13:06

    In perioada 20 - 27 octombrie, Noul Cinematograf al Regizorului Roman va fi gazda filmelor care l-au consacrat pe regizorul Marian Crisan in domeniul cinematografiei de valoare.

    MORGEN este debutul in lungmetraj al regizorului, cunoscut pana acum publicului mai ales pentru filmul MEGATRON cu care a obtinut in 2008, Palme d’Or la Cannes, sectiunea scurtmetraj si premiul pentru cel mai bun scurtmetraj la Festivalul de Film de la Stockholm.
    Produs tot de Mandragora, MORGEN a participat deja in cateva festivaluri unde a castigat 6 premii: Locarno - Leopardul de Argint si alte 3 premii importante, Reykjavik premiul "The Church of Iceland", Festivalul de film de la Iasi - cel mai bun film romanesc.

    In Romania, filmul este prezentat publicului si prin intermediul Caravanei Morgen care a debutat pe 8 octombrie la Salonta, locul unde s-a nascut regizorul si unde au avut loc filmarile. Caravana include mai multe localitati din vestul tarii, avand ca scop readucerea oamenilor la cinema, filmul urmand sa aiba proiectii chiar si in licee.

    MORGEN este o „comedie ardeleneasca” si vorbeste despre prietenia dintre doi oameni din lumi total diferite, care vorbesc limbi diferite si cu personalitati diferite. Ceea ce au in comun cei doi este increderea in valorile umane, in bunatatea oamenilor. Tocmai de aceea, cand un om are nevoie de ajutor si il cere cu atata incredere ca-l va primi, celalalt ii raspunde ajutandu-l, indiferent de consecinte.
    Vorbind alte limbi si in viata reala, cei doi actori, András Hatházi (actor in Cluj, premiat pentru rolurile interpretate pe scena) si Yilmaz Yalcin (actor turc, protagonist in zeci de seriale tv), ajung sa convinga publicul prin relatia de prietenie care se intampla dincolo de cuvinte. Cele doua personaje darama bariera impusa de limbaj si de diferentele etnice, pentru ei granita dintre Romania si Ungaria nu ar trebui sa existe.

    Nelu (András Hatházi) lucreaza intr-un supermarket din Salonta ca agent de paza - un orasel de pe granita romano-ungara. Pentru Nelu, zilele sunt la fel: in zori pescuieste, apoi merge la lucru, iar seara se intoarce acasa. Traieste impreuna cu sotia (Elvira Rimbu) intr-o veche ferma izolata pe un camp in afara orasului. Problema lor in aceste zile e repararea acoperisului. Intr-o zi, Nelu pescuieste ceva neobisnuit: un emigrant care vrea sa treaca granita ilegal... Emigrantul ii ofera bani ca sa-l ajute sa treaca granita. Fara sa inteleaga exact ce se intampla, Nelu ia banii cu care apoi va cumpara tigle noi pentru acoperis... El ii promite emigrantului ca il va ajuta sa treaca granita maine... Morgen.
    Lentoarea ardeleneasca isi lasa amprenta si in comportamentul sau, nimic nu pare sa-l tulbure, la munca pazeste contemplativ carucioarele in loc de clienti, iar acasa, isi asculta sotia linistit reprosandu-i ca nu ia atitudine atunci cand ea negociaza repararea acopersului.
    Nelu pare ca „sade” tot timpul, insa, in lentoarea lui, el „cujeta” si cantareste mai bine decat ceilalti pentru ce anume conteaza sa iei atitudine iar in momentul cand un om aflat in dificultate ii cere ajutorul, el este singurul care face ceva sa-l ajute.

    Behran ( Yilmaz Yalcin) pare tot timpul in pragul unei crize de plans, insa, prin insistenta cu care incearca permanent sa ajunga la „pruncul” din „Alemania”, da dovada de curaj si hotarare.
    Singurul pentru care, notiunea de granita are o semnificatie dramatica, este Behran. Locuitorii din Salonta, a carui farmec este foarte bine surprins in film, vad granita ca pe o conventie, rareori inconfortabila, ca atunci cand Nelu nu este lasat sa treaca prin vama cu pestele viu, pentru care nu avea acte.

    Yilmaz Yalcin a fost ales pentru rolul lui Behran, in urma unui casting on-line si a primit scenariul cu foarte putin timp inainte de filmari. Regizorul Marian Crisan a preferat ca actorul sa nu stie povestea dinainte, pentru ca acesta sa se simta la fel de confuz ca pesonajul pe care il interpreteaza si reactiile sa vina in mod natural.

    Citatul de mai jos descrie foarte bine relatia actorului turc cu regizorul roman.
    „Colaborarea cu Marian Crisan a mers bine?
    Oh, da! Este un regizor nemaipomenit! El traieste impreuna cu echipa cu care lucreaza! De altfel, am o vorba: Marian Crisan poate sa faca un copac sa joace. Atat de bine se lucreaza cu el...” evz.ro

    MEGATRON, de Marian Crisan, Romania, 14 min. 2008. Drama. Cu: Maxim Adrian Strinu, Gabriela Crisu (subtitrat in limba engleza)
    Maxim este un copil de 8 ani. Locuieste singur cu mama lui, divortata, intr-un sat destul de departat de oras. De ziua lui, cei doi vin sa sarbatoreasca in Bucuresti, la McDonald’s, unde Maxim spera sa se intalneasca cu tatal sau.

    MORGEN
    Miercuri, 20 octombrie, la ora 18:30 si 20:30
    Joi, 21 octombrie, la ora 21:00
    Vineri, 22 octombrie, la ora 19:00
    Sambata, 23 octombrie, la ora 16:00
    Duminica, 24 octombrie, la ora 16:30

    MEGATRON si MORGEN
    Vineri, 22 octombrie, la ora 21:00
    Sambata, 23 octombrie, la ora 20:00
    Duminica, 24 octombrie, la ora 20:30
    Marti, 26 octombrie, la ora 19:00
    Miercuri, 27 octombrie, la ora 20:30

      Acum este: Dum 21 Oct 2018 - 12:39