Cultura pentru toti

Pentru toti cei interesati de nivelul de cultura al romanilor


    Numai filme romanesti la MTR

    Distribuiţi
    avatar
    Maier
    Admin

    Numarul mesajelor : 913
    Data de inscriere : 06/02/2009
    Varsta : 70
    Localizare : Ashkelon,Israel

    Numai filme romanesti la MTR

    Mesaj  Maier la data de Vin 5 Noi 2010 - 13:18

    La NCRR, filmul romanesc ocupa un loc de cinste. Suntem onorati sa va invitam zilele acestea la cea mai recenta premiera romaneasca: Autobiografia lui Nicolae Ceausescu, de Andrei Ujica, si la celelalte doua premiere de anul acesta: Marti, dupa Craciun si Morgen.

    Pregatim terenul pentru Cinclubul pentru studenti, Luni de Film, un proiect conceput sa se desfasoare in fiecare zi de luni, pe o perioada cat mai lunga de timp si a carui tema principala o reprezinta filmul romanesc de valoare. La majoritatea proiectiilor ii vom avea ca invitati chiar pe regizorii filmelor! Luni, 8 noiembrie, va avea loc debutul Cineclubului cu proiectia peliculei: E Pericoloso Sporgersi a lui Nae Caranfil. La proiectie il avem ca invitat special pe regizorul filmului, alaturi de criticul Mihai Fulger. Intrarea libera.


    AUTOBIOGRAFIA LUI NICOLAE CEAUSESCU, de Andrei Ujica
    Romania, 2010, 180 min. Documentar

    Autobiografia lui Nicolae Ceausescu a avut premiera mondiala la Festivalul de la Cannes si s-a bucurat de cronici excelente in toate marile publicatii ale lumii. Filmul a obtinut Marele Premiu al sectiunii documentar la Festivalul International de Film de la Bergen (BIFF), una dintre cele mai importante manifestari de gen. Festivalul norvegian are in program in jur de 120 de titluri anual si se concentreaza pe autorii cu viziuni radicale si inovative in regie. In toamna aceasta a mers si la festivalurile de film de la Toronto, San Sebastian, New York si Londra.

    Conceput ca un eseu, fara voice-over sau comentarii din off, din peste 1000 de ore de imagini de la Arhiva Nationala de Filme si Televiziunea Romana, filmul vorbeste despre grandoarea si absurditatea puterii, acoperind 25 de ani din viata lui Nicolae Ceausescu, de la instalarea sa la putere, in 1965, pana la prabusirea din 1989.
    Printre cele 127 de figuri care apar in film, se regasesc si Gerald Ford, Jimmy Carter, Richard Nixon, Printul Charles, liderul nord-correan Kim Il-Sung sau Mao Zedong.
    Vineri, 5 noiembrie, 19:00
    Sambata, 6 noiembrie, 15:00 si 20:30
    Duminica, 7 noiembrie, 17:00

    MORGEN, de Marian Crisan
    Romania, Franta, Ungaria,100 min., 2010 Drama. Cu: András Hatházi, Elvira Rimbu, Yilmaz Yalcin

    Premii: Locarno - Leopardul de Argint si alte 3 premii importante, Reykjavik premiul „The Church of Iceland”, Festivalul de film de la Iasi - cel mai bun film romanesc.

    Nelu lucreaza ca agent de paza intr-un supermarket din Salonta - un orasel de pe granita romano-ungara. Pentru Nelu, zilele sunt la fel: in zori pescuieste, apoi merge la lucru, iar seara se intoarce acasa. Nelu traieste impreuna cu sotia intr-o veche ferma izolata pe un camp in afara orasului. Problema lor in aceste zile e repararea acoperisului. Intr-o zi, Nelu pescuieste ceva neobisnuit: un emigrant care vrea sa treaca granita ilegal... Emigrantul ii ofera lui Nelu bani pentru a-l ajuta sa treaca granita. Fara sa inteleaga exact ce se intampla, Nelu ia banii cu care apoi va cumpara tigle noi pentru acoperis... El ii promite emigrantului ca il va ajuta sa treaca granita maine... Morgen...
    Sambata, 6 noiembrie, 18:30
    Duminica, 7 noiembrie, 20:30

    MARTI, DUPA CRACIUN, de Radu Muntean
    Romania, 2010, 99 min. Drama. Cu: Mirela Oprisor, Mimi Branescu, Maria Popistasu.

    Paul Hanganu e casatorit de 10 ani cu Adriana si au impreuna o fetita de 8 ani, Mara. De jumatate de an, Paul a dezvoltat o relatie extraconjugala cu Raluca, medic stomatolog. Paul, care incearca sa-si imparta timpul ramas pana la Craciun, intre Raluca, cumparaturile pentru cadouri si serile in compania familiei, decide sa faca o ultima vizita cu Mara, la cabinetul Ralucai. O schimbare neasteptata in programul Adrianei face ca cele doua femei sa se intalneasca pentru prima data. Intalnirea il pune pe Paul in fata unei alegeri dificile.
    Duminica, 7 noiembrie, 15:00

    Cineclub - Luni de Film


    E PERICOLOSO SPORGERSI, de Nae Caranfil
    Romania, 1993, 104 min. Comedie. Cu: George Alexandru, Nathalie Bonnifay, Marius Stanescu, Magda Catone

    Selectionat in Quinzaine des Realisateurs, la Cannes, in 1993. Marele Premiu la Bratislava, Premiul Criticii „Michel Perez” la Montpellier, Premiul UCIN pentru debut si scenariu.

    „Film vesel despre oameni tristi care viseaza fara a indrazni sa spere”, isi descria Nae Caranfil pelicula despre trei tineri, o eleva, un actor si un soldat, care traiesc cu obsesia evadarii din orasul lor de provincie. Filmul este conceput in trei parti, fiecare poveste fiind vazuta din perspectiva unui personaj. E 1989 si in orasul de la granita cu Iugoslavia o trupa de teatru vine in turneu. Cristina (Nathalie Bonifay) se viseaza actrita, se si indragosteste de un actor (George Alexandru), dar urmeaza sa se casatoreasca cu Horatiu (Marius Stanescu), care isi face stagiul in armata. Frustrarile politice si cele erotice se imbina intr-un film apreciat pentru umorul sarcastic si pentru dezinvoltura stilului. A fost comparat de unii critici straini cu „Rashomon” al lui Akira Kurosawa.

    Luni, 8 noiembrie, 20:30

    Co-organizatori ai Cineclub: Aegee Bucuresti, PRIME, ASUB, ASER, ASPSE, ASLS, ASID-UB si ASEB.
    Parteneri media ai Cineclub: Metropotam.ro, lumebuna.ro.

    Pentru cei mici

    SHREK PENTRU TOTDEAUNA, de Mike Mitchell
    SUA, 2010. Animatie, Comedie. Cu: Cameron Diaz, Eddie Murphy, Mike Myers, Antonio Banderas. Vocile originale, subtitrare in limba romana.

    Tanjind dupa zilele in care se simtea ca un capcaun „adevarat”, Shrek e ademenit sa semneze un pact cu smecherul si alunecosul Rumpelstiltskin. E aruncat, astfel, intr-o versiune alternativa si complet cu susul in jos a regatului Far Far Away, unde capcaunii sunt vanati, Rumpelstiltskin este rege, iar Shrek si Fiona nu s-au intalnit niciodata. Acum, sta in puterile lui Shrek sa intoarca lucrurile asa cum au fost, ca sa-si salveze prietenii, sa-si faca lumea inapoi, asa cum era, si sa-si recastige Unica sa Iubire.
    Sambata, 6 noiembrie, 13:00

    POVESTEA LUI DESPEREAUX, de Gary Ross, Sam Fell, Robert Stevenhagen
    SUA, 2008, 100min. Aventura, Animatie Cu: Matthew Broderick, Emma Watson Vocile originale, subtitrare in limba romana.

    Un soarece, Despereaux, nascut cu o inima curajoasa, spirit romantic si dorinta de a citi carti, nu de a le rontai, se indragosteste nebuneste de o printesa, Pea. Destinul ii aduce alaturi de un rege, un sobolan care vrea sa scape din turnul sau, un temnicer, un bucatar care adora supa si o fata in casa extrem de nemultumita de viata ei. Impreuna, ei trec printr-o multime de peripetii, coordonate de regizorul Sam Fell, a carei ultima creatie este tot o poveste cu soareci, „Aruncat la canal”.
    Duminica, 7 noiembrie, 13:00

    Mai multe informatii gasiti pe: www.ncrr.ro, www.muzeultaranuluiroman.ro sau noulcinematograf.blogspot.com


      Subiecte similare

      -

      Acum este: Sam 15 Dec 2018 - 0:00