Cultura pentru toti

Pentru toti cei interesati de nivelul de cultura al romanilor


    Casa de Cultură „G.M.Zamfirescu” Satu Mare, 2007 (I)

    Distribuiţi
    avatar
    Admin
    Admin

    Numarul mesajelor : 608
    Data de inscriere : 04/02/2009
    Varsta : 70
    Localizare : Ashkelon, Israel

    Casa de Cultură „G.M.Zamfirescu” Satu Mare, 2007 (I)

    Mesaj  Admin la data de Lun 9 Mar 2009 - 23:23

    Casa de Cultură „G.M.Zamfirescu” şi Universitatea Populară este o instituţie de cultură subordonată Primăriei şi Consiliului Local Satu Mare. Organigrama instituţiei cuprinde nouă posturi, toate fiind ocupate după cum urmează:
    director, contabil, şase referenţi si un îngrijitor.

    În anul 2007 în cadrul instituţiei au funcţionat:
    - formaţiile de teatru Arttis (în limba română) şi Vadócok (în limba maghiară);
    - formaţia Park Folk Grup care reuneşte folkiştii sătmăreni: Tavi Bud, Emilian Onciu, Ionel Bledea, Sorin Boroş, Gigi Molnar, Sorin Bălaj, Carmen Barbur, Doina Pop;
    - formaţiile de percuţie Trio Ra şi ADV Percussion Band, sub conducerea percuţionistului Csaba Cserey;
    - muzică uşoară – Ioana Boca şi Radu Bledea;
    - formaţiile de muzică rock şi reggae: Frozen şi The Underskies;
    - cursuri de chitară şi percuţie.

    Aceste formaţii şi-au desfăşurat repetiţiile şi pregătirea pentru spectacole la Casa de Cultură „G.M.Zamfirescu” fiind coordonaţi de către referenţii instituţiei. Din cauza lipsei de spaţiu numărul formaţiilor artistice s-a redus în mod considerabil. Artiştii şi formaţiile noastre au participat la concerte şi festivaluri din ţară şi străinătate: Carei, Sibiu, Braşov, Bucureşti, Vama Veche, Botoşani, Gheorgheni, Sighişoara, Miercurea Ciuc, Lacul Roşu, Oradea, Sfântu Gheorghe, Arad, Cluj, Târgu Mureş, Budapesta şi Keszthely - Ungaria, Schwarz - Austria, Rzesow – Polonia.

    Casa de Cultură „G.M.Zamfirescu” şi Universitatea Populară este acreditată pentru desfăşurarea cursurilor de „Bucătar” şi „Comerciant-vânzător mărfuri alimentare” şi a cursurilor vocaţionale de limbi străine dar din lipsa unor spaţii adecvate aceste cursuri nu au putut fi desfăşurate în această perioadă (o mare parte din clădirea instituţiei a fost retrocedată în vara anului 2006).

    Anul 2007 a fost pentru Casa de Cultură „G.M.Zamfirescu” un an deosebit de rodnic pe plan educativ şi cultural. A fost promotorul organizării unor festivaluri şi concerte unde a invitat artişti de renume şi formaţii consacrate pe plan naţional şi internaţional, cum sunt: Aura Urziceanu, Harry Tavitian, Mircea Florian, Dinu Iancu Sălăjanu, Matilda Pascal-Cojocăriţa, Nicolae Furdui Iancu, formaţiile Fly Project şi Holograf, Kalapacs (Ungaria), Pawel Smorag (Polonia), Sugarloaf (Ungaria), Alphaville (Germania), Al di Meola (SUA). Prin toate activităţile sale, Casa de Cultură „G.M.Zamfirescu” a încercat să promoveze valorile autentice culturale sătmărene, naţionale şi internaţionale şi astfel contribuie la îmbunătăţirea imaginii oraşului nostru, la o apreciere pozitivă în ceea ce priveşte viaţa culturală a oraşului. Desigur, nu toate activităţile au avut un impact imediat dar numele instituţiei este din ce în ce mai cunoscut şi apreciat pe plan local şi naţional.

    Iată ce au declarat câteva dintre personalităţile vieţii culturale şi din mass-media românească:
    „Sigur, nu mai e acelaşi public. Bineînţeles, uralele sună altfel. E clar, a trecut ceva timp. Însă totul e minunat. Iar eu ma simt ca atare. Şi mai ales că e acasă. Unde totul e amintire ... dar si proiecţie în viitor.
    Casa de Cultură, de pildă, îmi aminteşte de sălile de repetiţii în care am pregătit prima mea apariţie. Astăzi Casa face mult pentru viata culturală a acestui oras. Fiindcă, fără seri muzicale, fără felurite acţiuni culturale, fără festivaluri si multe asemenea Sătmarul n-ar fi ce este: un oraş în care se emulează genuri muzicale, arte si învăţături. Să ne bucurăm, aşadar, ca există instituţii dedicate culturii acestui oraş, că mai sunt oameni minunaţi ce trudesc în spatele multor acţiuni culturale. Să mulţumim celor care slujesc pe altarul culturii. Datorită lor sătmărenii se pot bucura şi acum, cu această ocazie, de artiştii pe care-i iubeşte.”
    Mircea Florian

    „Pentru mine, Satu Mare nu e locul unde se-agaţă harta-n cui, ci o adevărată centrifugă a rock-ului românesc (şi a muzicii tinere în general). Că au fost noul centru civic sau grădina teatrului „G.M.Zamfirescu” cu festivalurile SAMROCK/SAMUS ROCK ALIVE, opera rock „Haaron” de la Teatrul de Vară, PHOENIX, OMEGA, sau „încetăţenirea” oficială a sătmăreanului Mircea Florian, nemaivorbind de festivalurile de jazz, municipiul de pe Someş şi-a respectat melomanii... din toată zona. Ceea ce se demonstrează şi acum!” Doru Ionescu

    „Atunci când în urmă cu câţiva ani, au reînceput să se organizeze concerte de jazz în Satu Mare, îmi doream ca ele să nu rămână doar sporadice ci să ducă, în final la renaşterea mişcării jazzistice de aici. Iată că acest lucru este astăzi o realitate. Satu Mare a redevenit ceea ce era, şi mai mult decât atât: un punct fierbinte pe harta jazzului românesc. Totdeauna mi-am amintit cu plăcere de festivalurile de jazz de la Satu Mare dinainte de 1989. Samfestul are şi o secţiune de jazz. Echipa de la Casa de Cultură G.M.Zamfirescu a reuşit prin respectul faţă de artişti şi de public, deopotrivă, să reînvie atmosfera autentică de împreună-bucurie întru jazz. Să fie într-un ceas bun!” Harry Tavitian

    Au fost şi situaţii nedorite când factori externi au contribuit la modificarea programului propus dar acestea s-au remediat şi au fost îndeplinite cu maximă seriozitate (concertul Alphaville care a fost amânat din cauza condiţiilor meteo).

    Director Gheorghe Molnar
    avatar
    Admin
    Admin

    Numarul mesajelor : 608
    Data de inscriere : 04/02/2009
    Varsta : 70
    Localizare : Ashkelon, Israel

    Casa de Cultură „G.M.Zamfirescu” Satu Mare, 2007 (II)

    Mesaj  Admin la data de Lun 9 Mar 2009 - 23:26

    Programul activităţilor pe anul 2007:
    În fiecare sâmbătă, cu excepţia vacanţelor şcolare - Rockoteca
    28 februarie - Jazz Club – cu „Swinging Train” din Cluj şi moderatorul Florian Lungu;
    2 martie – Workshop de percuţie Csaba Cserey;
    22 martie – Spectacol de teatru cu formaţia Arttis;
    27 martie – Clubul de Jazz la Cafe-bar Kormoran cu formaţia Harmony din Sibiu şi moderatorul Florian Lungu;
    28 martie – Open Club – dezbaterea a diverse teme actuale pentru tineri, în colaborare cu Caritas Satu Mare; Workshop de percuţie cu Csaba Cserey;
    29 martie – Spectacol de teatru cu formaţia Arttis;
    24 aprilie – Open Club – dezbaterea a diverse teme actuale pentru tineri, în colaborare cu Caritas Satu Mare;
    25 aprilie – Concert jazz la Cafe-bar Kormoran cu formaţia Juhasz Gabor Trio din Budapesta;
    3 mai – Spectacol de teatru cu formaţia Arttis;
    4 mai – Concert rock „Nopţi albe” cu formaţiile: Echoes from the Deep, Smog, Cultură sub Cenzură din Satu Mare şi Guerrillass din Cluj, în colaborare cu Direcţia Judeţeană pentru Tineret Satu Mare;
    12 mai – Break Dance Party;
    20 – 26 mai – Participarea la Festivalul Internaţional de Muzică Uşoară de la Rzsesow, Polonia a artiştilor Ioana Boca şi Radu Bledea, sub coordonarea Casei de Cultură „G.M.Zamfirescu” şi a Primăriei municipiului Satu Mare;
    Activităţile organizate de către Casa de Cultură „G.M.Zamfirescu” în cadrul Zilelor Oraşului, cu sprijinul Primăriei Satu Mare, finanţate de Consiliul Local Satu Mare:
    Vineri 25 mai ora 10,00 Program artistic: Ansamblul Inedit – Palatul Copiilor, Prezentare de modă pentru copii cu Gaby’s Models, Tanita, X-Treme, Laura Zimbru, Crazy Dancers, Horea Someşan, Nelu Tarţa cu formaţia Lira, Miss Ziua Oraşului, Rap Time, Magic, DJ Adi, Ilinca Berindei, prezentare de modă cu Gaby’s Models, Jam, Ioana Boca, Radu Bledea, In Extenso, Lili Fedorca, Răzvan Crivaci, Riff, Corina, Emanuel, Desperado, Sugarloaf, Fly Project
    Locaţia: Scena din P-ţa 25 Octombrie
    Organizator: Casa de Cultură G.M. Zamfirescu
    ora 12,00 Deschiderea oficială a sărbătorii – Majorete, ADV Percussion Band şi Pro Arta Brass
    Locaţia: P-ţa 25 Octombrie
    Organizator: Casa de Cultură G.M.Zamfirescu şi Primăria Municipiului Satu Mare
    Sâmbătă 26 mai ora 13,30 Animaţie pe strada copiilor – Jocuri şi concursuri, personaje din poveşti, bal mascat în aer liber, teatru de păpuşi în limbile română şi maghiară, Teatrul Gong - Sibiu
    Locaţia: Str. Horea, în faţa Teatrului de Nord
    Organizator: Casa de Cultură G.M. Zamfirescu, Teatrul de Nord Satu Mare
    ora 14,00 Turnir - arme medievale cu Ordinul Cavalerilor de Mediaş
    Locaţia: P-ţa Libertăţii, lângă Catedrala Romano-Catolică
    Organizator: Casa de Cultură G.M. Zamfirescu
    ora 16,00 Program folcloric: Ansamblul Codrişorul, Şcoala Populară de Artă, Şcoala Generală Micula – cântece ucrainene, Ansamblul Casei de Cultură din Negreşti, Ansamblul Sânzienele şi Maria Tripon, Mihai Papariga, Organizaţia Tinerilor Germani Sătmăreni Gemeinsam, Ansamblul Ceatăra şi Ana Holdiş Pop, Mihai Ciobanu din Chişinău, Matilda Pascal Cojocăriţa, Dinu Iancu Sălăjanu, Ansamblul Cununiţa
    Locaţia: Scena din P-ţa Vasile Lucaciu
    Organizator: Casa de Cultură G.M. Zamfirescu
    ora 19,00 Superconcert DJ DANZEL şi HOLOGRAF (Concertul Alphaville s-a amânat pentru luna septembrie)
    Locaţia: Scena din P-ţa 25 Octombrie
    Organizator: Casa de Cultură G.M. Zamfirescu
    ora 21,30 Spectacol stradal: mers pe picioroange, jonglerii cu flăcări cu trupa „The Serious Road Trip”
    Locaţia: P-ţa Libertăţii, lângă Catedrala Romano-Catolică
    Organizator: Casa de Cultură G.M. Zamfirescu
    Duminică 27 mai ora 15,00 - Strongers Men – ridicare buştean, tragerea caminonului, îndreptări cu haltere – cu invitaţi din România, Ungaria şi Slovacia
    Locaţia: P-ţa 25 Octombrie
    Organizator: Casa de Cultură G.M.Zamfirescu şi Big Security Satu Mare
    ora 16,00 Program folcloric: Ansamblul Codrişorul, Orchestra Liceului de Artă, Egri Csodaszarvas Neptanc Egyuttes, Trandafirul Negru, Petrică Mureşan, Maria şi Mihai Nemeş, Ansamblul Artistic Profesionist Crişana, Nicolae Pomohaci, Nicolae Furdui Iancu
    Locaţia: Scena din P-ţa Vasile Lucaciu
    Organizator: Casa de Cultură G.M. Zamfirescu
    ora 16,00 Bal Stradal cu formaţiile: Onix, B. Element, G Skill, Smog, Trio Ra, Frozen, Cultură sub Cenzură, Underskies, Teatrul Muzical Mandala, No Name, Park Folk Grup, Mircea Florian şi Dietrich Krauser, Knock Out, 4 Ever
    Locaţia: Scena din P-ţa Libertăţii, în faţa Catedralei Romano-Catolice
    Organizator: Casa de Cultură G.M. Zamfirescu
    ora 18,00 DJ Party
    Locaţia: Scena din P-ţa 25 Octombrie
    Organizator: Casa de Cultură G.M. Zamfirescu
    Bugetul alocat: 400.000 lei
    31 mai – Spectacol de teatru Arttis;
    1 iunie – Ziua Copilului în Grădina Romei; spectacole organizate în colaborare cu Teatrul de Nord Satu Mare, cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Satu Mare; Bugetul alocat: 10.000 lei
    8 iunie – Break Dance Party;
    14 iunie – Dreams Show - percuţie cu Csaba Cserey;
    SAMFEST 26 – 30 iunie 2007 organizat cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Satu Mare
    Folk, 26 iunie, Casa de Cultură „G.M.Zamfirescu” cu Park Folk Grup, Mircea Florian, Nicu Alifantis
    Jazz, 27 iunie, Casa de Cultură a Sindicatelor cu Harry Tavitian, Wolfgang Puschnig & Cserey Csaba, Al di Meola & Midsummer Night Quartet
    28 iunie, Puiu Pascu Trio, Storyville Jazz Band – Ungaria, Pawel Smorag – Polonia; rezentator Florian Lungu, redactor Radio România Cultural
    Rock, 29 iunie, Teatrul de Vară cu Smog, Legion, Omul cu Şobolani, Luna Amarã, Rotting Christ – Grecia
    30 iunie – Seven, Bucovina, Trooper, Kalapacs – Ungaria, Ravencult – Grecia; prezentator Marius Deac;
    Bugetul alocat: 200.000 lei
    21 iulie – Concert rock cu formaţiile Prima pe Dreapta – Satu Mare şi P.O.Box din Franţa;
    7 septembrie – Break Dance Party, concurs pe echipe, invitaţi din localitate şi din Ungaria;
    14 septembrie – Dreams Show – percuţie cu Csaba Cserey şi elevii săi;
    27 septembrie – Spectacol de percuţie şi Capoeira (arte marţiale afro-braziliene), cu Csaba Cserey şi Grupul Capoeira Alto Astral;
    28 septembrie – Concert Alphaville (Germania) la Casa de Cultură a Sindicatelor;
    2 şi 3 octombrie – Difuzarea filmului premiat la Cannes „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”
    12 octombrie – Concert de jazz cu formaţia Robotobibok din Polonia, în colaborare cu Institutul Polonez din Bucureşti;
    22 octombrie – Organizarea Festivităţilor legate de Înmânarea Drapelului de Onoare al Europei în Parcul Libertăţii, cu ansamblurile folclorice multietnice: Ceatăra – Carei şi solistul Petrică Mureşan din Satu Mare; Rusceanca – jud. Maramureş; Cerovina – jud. Bihor; Gemeinsam de la Forumul German, Egri Csodaszarvas din localitatea Agriş, judeţul Satu Mare; aceste activităţi au fost organizate în colaborare cu Primăria Satu Mare şi finanţate de Consiliul Local Satu Mare; Bugetul alocat – 10.000 lei
    3 – 12 noiembrie Festivalul Şanselor Tale, Săptămâna Educaţiei Permanente – evenimente educative şi culturale organizate în aproximativ 170 de localităţi din România. În judeţul Satu Mare, Casa de Cultură „G.M.Zamfirescu” a fost coordonatorul principal al activităţilor din cele şase localităţi, având parteneri următoarele instituţii: Primăria municipiului Satu Mare, Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”, Liga Apărării Drepturilor Omului, Muzeul Judeţean, Grup Şcolar „Constantin Brâncuşi”, Direcţia Judeţeană pentru Protecţia Copilului, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, Colegiul Naţional „Doamna Stanca”, Şcoala „Octavian Goga”, Şcoala „Dr. Vasile Lucaciu”, AJOFM, Shadows Pub, Comunitatea Evreilor, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională, Casa Corpului Didactic, Inspectoratul Şcolar, Prima Gym SRL, Direcţia Judeţeană pentru Tineret, Forumul German, Organizaţia de Tineret „Gemeinsam”, Casa de Cultură şi Primăria Ardud, Casa de Cultură Carei, Casa de Cultură şi Primăria Negreşti-Oaş; Căminul Cultural şi Primăria Petreşti; Biblioteca şi Primăria Viile Satu Mare
    Satu Mare
    Deschiderea expoziţiei de pictură Szatmari Agnes, 3 noiembrie, ora 16.00, Muzeul de Artă, P-ţa Libertăţii nr. 21
    Conferinţa de presă – prezentarea Festivalului Şanselor Tale, 5 noiembrie, ora 11.00, Casa de Cultură “G.M.Zamfirescu”, str. Al.I.Cuza nr. 2
    Prezentarea ofertelor educaţionale, 5 noiembrie, ora 14.00, Grup Şcolar “Constantin Brâncuşi”, str. Crişan nr. 1
    Workshop muzical pentru copii defavorizaţi, 5 noiembrie, ora 14.00, Casa de tip familial “Felicia”, str. Gavril Lazăr nr. 23
    Expoziţie de grafică, pictură şi colaj a elevilor colegiului, 5 – 10 noiembrie, Colegiul Naţional “Mihai Eminescu”, str. M. Eminescu nr. 5
    Proiectare de film despre budismul tibetan, 6 noiembrie, ora 12.00, Casa de Cultură “G.M.Zamfirescu”, str. Al.I.Cuza nr. 2
    Conferinţă publică “Sosirea Budaşilor în occident”, 6 noiembrie, ora 17.00, Casa de Cultură “G.M.Zamfirescu”, str. Al.I.Cuza nr. 2
    Seminar “Diversitate şi discriminare”, 6 noiembrie, ora 16.00, Universitatea “Vasile Goldiş”, str. Mihai Viteazu nr. 26
    Curs experimental de promovare a valorilor europene, 6 noiembrie, ora 10.00, clasa a II-a Step by Step; ora 11.00, clasa a VII-a C, Şcoala “Octavian Goga”, al. Postăvaru nr. 3
    Oră de cultură evreiască, 7 noiembrie, ora 14.00, Casa de Cultură “G.M.Zamfirescu”, str. Al.I.Cuza nr. 2
    Informare şi consiliere profesională şi de mediere a muncii, 7 noiembrie, ora 8.30 – 16.30, AJOFM, str. Ion Ghica nr. 36
    Dezbaterea “Pentru egalitate de şanse. Împotriva discriminării”, 7 noiembrie, ora 8.00 – 11.00, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, str. M. Eminescu nr. 5
    Curs experimental de promovare a valorilor europene, 9 noiembrie, ora 11.00, clasa a II-a şi a III-a Step by Step, Şcoala “Dr. Vasile Lucaciu”, str. Rodnei nr. 64
    Atelier de pregătire continuă a cadrelor didactice de specialitate, 7 noiembrie, ora 14.00, Grup Şcolar “Constantin Brâncuşi”, str. Crişan nr. 1
    Concert de muzică folk pentru tinerii din Centrele de plasament, 8 noiembrie, ora 16.00, Casa de Cultură “G.M.Zamfirescu”, str. Al.I.Cuza nr. 2
    Folk Club, 8 noiembrie, ora 19.00, Shadows Pub, str. Al.I.Cuza nr. 19
    Tehnici de lucru în instruirea şi educarea copiilor cu cerinţe educative speciale, 8 – 10 noiembrie, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională, str. 1 Decembrie 1918, nr. 6;
    Consiliere şi orientare – curs formare pentru învăţători, 8 – 10 noiembrie, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională, str. 1 Decembrie 1918, nr. 6;
    Perspective într-o lume a diversităţii, 8 noiembrie, ora 11.00, clasa XI.F, Colegiul Naţional “Mihai Eminescu”, str. M. Eminescu nr. 5
    Consiliere nutriţională şi demonstraţii sportive “Totul pentru sănătate”, 8 noiembrie, ora 15.00, Prima Gym – Voinţa, str. Ştefan cel Mare nr. 13
    Curs experimental “Drepturile omului – drepturile refugiaţilor”, 9 noiembrie, ora 13.00, clasa XII G, Colegiul Naţional “Mihai Eminescu”, str. M. Eminescu nr. 5
    Prezentare de carte şi expunere privind sistemul naţional de educaţie continuă şi formare profesională permanentă a adulţilor din România, 9 noiembrie, ora 14.00, Casa de Cultură “G.M.Zamfirescu”, str. Al.I.Cuza nr. 2
    Concert rock “Muzică, nu droguri”, 9 noiembrie, ora 19.00, Casa de Cultură “G.M.Zamfirescu”, str. Al.I.Cuza nr. 2
    Seminar în limba germană „Presa, radio şi media”, 10 noiembrie, ora 10, Casa Şvabilor, str. Vasile Lucaciu nr. 9
    Rockoteca, 10 noiembrie, ora 19.00, Casa de Cultură “G.M.Zamfirescu”, str. Al.I.Cuza nr. 2
    Defilare de Ziua Sfântului Martin, 12 noiembrie, ora 16.30, Parcul Libertăţii şi Biserica Romano-Catolică „Calvaria”, organizatori Direcţia Judeţeană de Tineret şi Asociaţia Tineretului German, „Gemeinsam”

    Ardud
    Balul strugurilor, 3 noiembrie, ora 19.00, Casa de Cultură
    Ziua Porţilor Deschise, 9 noiembrie, ora 11.00, Casa de Cultură
    Carei
    Simpozion „Cultura – o şansă în plus”, 5 noiembrie, ora 18.00, Casa de Cultură
    Workshop muzical pentru tineri defavorizaţi, 7 noiembrie, ora 14.00, Asociaţia Congregaţia „Surorilor Piariste”, str. 1 Decembrie 1918 nr. 54/A
    Teatrul din Carei – 100 de ani, spectacol cu formaţiile careiene, 9 noiembrie, ora 18.00
    Negreşti-Oaş
    Dezbatere “Educaţia – egalitate de şanse”, 6 noiembrie, ora 12.00, Grup Şcolar “Ioniţă Andron”
    Diversitate culturală – expoziţie de fotografie Alexandru Feher, Emil Cozma şi invitaţii lor din Ucraina şi Ungaria, 9 - 10 noiembrie, Primăria Negreşti-Oaş
    Petreşti
    Workshop al formaţiei de teatru, 5 noiembrie, ora 17.00, Telecentru
    Workshop al corului local, 7 noiembrie, ora 17.00, Telecentru
    Atelier de artă plastică, 9 noiembrie, ora 19.00, Telecentru
    Viile Satu Mare
    Expoziţie cu ultimele apariţii editoriale la Biblioteca comunală, 5 noiembrie, ora 12.00
    Consiliere şi informare pentru fermieri “Agricultura în Uniunea Europeană”, 8 noiembrie, ora 10.00, Primăria comunei
    15 noiembrie – Spectacol cu tineri liceeni cu ocazia Zilei Antidrog, în colaborare cu Organizaţia Caritas Satu Mare;
    16 noiembrie – Concert rock cu formaţiile Silent din Baia Mare şi Legion din Seini;
    23 noiembrie – Spectacol teatru Arttis;
    24 noiembrie – Tip Top Prichindel, în colaborare cu Fundaţia pentru Tineret;
    26 noiembrie – Spectacol teatru Arttis;
    30 noiembrie – Miss Boboc Universitatea Babeş Bolyai;
    1 Decembrie – Artiştii instituţiei participă la Ziua Naţională a României;
    3 decembrie – Open Club – spectacol pentru tinerii cu handicap, în colaborare cu organizaţia Caritas Satu Mare;
    7 decembrie – Workshop de percuţie cu Jean Baciu şi Csaba Cserey
    12 – 19 decembrie – Christmas Fest 2007, ediţia a XI-a, organizat cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Satu Mare
    12 decembrie – Folk şi colinzi cu Park Folk Grup, Petrică Mureşan şi Mircea Baniciu – la restaurantul Mon Ami
    13 decembrie – DJ Party cu DJ Gabi, Big Junior, Pepe, Leviciusz, Raoul Russu, în Centrul Nou
    14 decembrie – Jazz cu Harry Tavitian şi Cserey Csaba, Aura Urziceanu & Andrei Tudor Quartet, la Teatrul de Nord
    15 decembrie – Rock cu Grimus – Cluj, Iod – Bucureşti, Kascadoria – Bulgaria, Siva Six – Grecia, la Casa de Cultură „G.M.Zamfirescu”
    19 decembrie – Spectacol „Moş Crăciun vine pentru toţi copiii” în Parcul V.Lucaciu - Bugetul alocat 100.000 lei
    15 decembrie – Tip Top Prichindel, spectacol concurs organizat în colaborare cu Fundaţia pentru Tineret;
    19 decembrie – Inaugurarea Căminului Cultural din cartierul Sătmărel;
    20 decembrie – Spectacol teatru Arttis;
    21 decembrie – Spectacol percuţie „Csaba Cserey şi elevii săi”;
    28 decembrie – Spectacol de percuţie şi Capoeira „Maculele”;

    Director Gheorghe Molnar
    avatar
    Admin
    Admin

    Numarul mesajelor : 608
    Data de inscriere : 04/02/2009
    Varsta : 70
    Localizare : Ashkelon, Israel

    Casa de Cultură „G.M.Zamfirescu” Satu Mare, 2007 (III)

    Mesaj  Admin la data de Lun 9 Mar 2009 - 23:27

    Ca o sinteză a activităţilor noastre vă aducem la cunoştinţă că în acest an am organizat 56 de spectacole din care 10 au fost realizate în colaborare cu alte instituţii de cultură sau asociaţii culturale, în diverese locaţii cum ar fi: Casa de Cultură „G.M.Zamfirescu”, Casa de Cultură a Sindicatelor, Teatrul de Vară, Teatrul de Nord, cafe-baruri şi în aer liber, cu un număr de 180 de formaţii artistice. Aceste activităţi au fost gândite, analizate şi implementate de către angajaţii Casei de Cultură. Trebuie să se ştie că organizarea unui spectacol presupune atenţie din partea organizatorilor în cele mai mici detalii pentru alegerea locaţiei celei mai adecvate, pentru aranjamentul sălii sau a scenei dintr-un spaţiu deschis, lumini şi sonorizare; de la sosirea artiştilor în Satu Mare până la plecarea lor noi suntem cei care le organizăm serviciile de cazare, masă, transport etc. pentru ca imaginea pe care o duc artiştii din Satu Mare să fie dintre cele mai bune. Iată ce ne-a scris Aura Urziceanu după spectacolul susţinut la Satu Mare: "… pentru reuşita concertului ati muncit din greu , ati aranjat absolut tot cu amanunt si a iesit pasnic si minunat. Imi pare nespus de bine ca publicul minunat si Presa s-au bucurat de concert ....In ceea ce ma priveste, sunteti OAMENI MINUNATI - ADEVARATI - si sincer va iubesc si va apreciez din suflet. Va multumesc mult pentru primirea si tratatia pe care ne-ati dat-o .... Imi voi reaminti intotdeauna de OAMENII si publicul din Satu Mare…"

    Casa de Cultură „G.M.Zamfirescu” mulţumeşte finanţatorilor şi tuturor partenerilor care şi-au acordat sprijinul pentru realizarea activităţilor sus-amintite: Primăria municipiului Satu Mare şi Consiliul Local Satu Mare, Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Satu Mare, Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”, Liga Apărării Drepturilor Omului, Muzeul Judeţean, Teatrul de Nord, Biblioteca Judeţeană, Grup Şcolar „Constantin Brâncuşi”, Direcţia Judeţeană pentru Protecţia Copilului, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, Colegiul Naţional „Doamna Stanca”, Şcoala „Octavian Goga”, Şcoala „Dr. Vasile Lucaciu”, AJOFM, Shadows Pub, Comunitatea Evreilor, Transurban SA, Infocenter SRL, Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională, Casa Corpului Didactic, Inspectoratul Şcolar, Prima Gym SRL, Direcţia Judeţeană pentru Tineret, Forumul German, Organizaţia Tineretului German Sătmărean „Gemeinsam”, Casa de Cultură şi Primăria Ardud, Casa de Cultură Carei, Casa de Cultură şi Primăria Negreşti-Oaş; Căminul Cultural şi Primăria Petreşti, Biblioteca şi Primăria Viile Satu Mare, Hotel Aurora, Cafe-bar Kormoran, Asociaţia Tinerilor Maghiari Sătmăreni, Institutul Cultural Polonez din Bucureşti, Asociaţia Universităţilor Populare Germane din Bucureşti, Organizaţia Caritas, Fundaţia „Hans Lindner”, artiştilor care au pus suflet în realizarea spectacolelor şi nu în ultimul rând, mass mediei locale.

    Director Gheorghe Molnar

    Continut sponsorizat

    Re: Casa de Cultură „G.M.Zamfirescu” Satu Mare, 2007 (I)

    Mesaj  Continut sponsorizat


      Acum este: Mar 18 Dec 2018 - 15:30