Cultura pentru toti

Pentru toti cei interesati de nivelul de cultura al romanilor


    În comuna Hodod (j.Satu Mare) se modernizează căminele culturale

    Distribuiţi
    avatar
    Admin
    Admin

    Numarul mesajelor : 608
    Data de inscriere : 04/02/2009
    Varsta : 70
    Localizare : Ashkelon, Israel

    În comuna Hodod (j.Satu Mare) se modernizează căminele culturale

    Mesaj  Admin la data de Lun 19 Oct 2009 - 19:45

    Prin banii câştigaţi din Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală (FEADR), Căminul Cultural din localitatea Giurtelecu Hododului, comuna Hodod, va fi reabilitat.

    În toate cele 4 sate ale comunei Hodod se află câte un cămin cultural destinat diferitelor evenimente sociale. Două din cele patru cămine însă nu aparţin Primăriei.

    Situaţia căminelor

    Astfel, căminele din Giurtelecu Hododului şi din Lelei sunt cele care se află sub administrarea Primăriei, iar cele din satele Nadişu şi Hodod se află în proprietăţi private.
    “Căminul din satul Nadişu este revendicat de Biserica Reformată, iar cel din Hodod îi aparţine familiei Bangfy”, spune Balogh Francisc, primarul comunei Hodod.
    Celelalte două cămine, din satele Lelei şi Giurtelecu Hododului, aflate sub administrarea Primăriei, ar putea fi reabilitate în cazul în care Primăria primeşte bani pentru lucrări.
    Căminul din Lelei este în fază de aşteptare, funcţională, însă nu în cea mai bună stare, iar cel din Giurtelecu Hododului recent a câştigat bani pentru reabilitare şi reamenajare totală.
    În prezent, căminul se află în stare proastă, necesitând reparaţii mari precum acoperiş nou, izolare termică, instalaţii de încălzire, geamuri şi uşi noi, respectiv dotare cu grupuri sanitare.
    Căminul are o capacitate de 350 de persoane şi este folosit pentru nunţi, diferite sărbători, precum şi serbarea zilei comunei. Primarul Francisc Balogh ne-a povestit că la Hodod există o tradiţie ca la zilele comunale să presteze artişti doar din localitate, fie că vorbim de prestaţie muzicală, fie de grupuri de dans.

    Reabilitarea căminului din Giurtelecu Hododului

    Pentru reabilitarea Căminului Cultural, Primăria va investi o sumă de 150.000 euro. Investiţia aparţine unui proiect complex, intitulat “Modernizare drumuri în comuna Hodod, modernizare cămin cultural în Giurtelecu Hododului şi înfiinţare centru social în Lelei”. Proiectul FEADR se află în fază de evaluare, ce trebuie depusă până joi.

    În ceea ce priveşte căminele private din satul Hodod, respectiv Nadişu, conform spuselor primarului, există proiecte şi planuri de construcţie şi amenajare, însă nu sunt bani.

    Patru cămine degradate

    Adevărul e că în comuna Hodod există 4 cămine culturale, toate în stare proastă, în loc să existe unul, dar bun. Cam asta ar fi concluzia sătenilor.

    Gabriela Puscasiu
    (preluat din "Informatia zilei", Satu Mare, 2 octombrie 2009)

      Acum este: Sam 18 Aug 2018 - 4:35