Cultura pentru toti

Pentru toti cei interesati de nivelul de cultura al romanilor


    Muzeul Etnografic "Maria", Dobarlau, jud.Covasna

    Maier
    Maier
    Admin

    Numarul mesajelor : 913
    Data de inscriere : 06/02/2009
    Varsta : 71
    Localizare : Ashkelon,Israel

    Muzeul Etnografic "Maria", Dobarlau, jud.Covasna Empty Muzeul Etnografic "Maria", Dobarlau, jud.Covasna

    Mesaj  Maier la data de Lun 25 Ian 2010 - 17:56

    La Dobarlau, intr-o localitate aflata la granita fostului Imperiu Austro-Ungar, un roman si-a facut in curte un muzeu. Covasneanul mos Luca si-a pus ultimii ani din viata in slujba posteritatii adunand laolalta toate obiectele care au insemnat ceva pentru el. La 70 de ani, omul si-a transformat jumatate din batatura si una dintre case intr-o poveste a vietii lui: a taranului roman ce a trait pe aceste meleaguri apasate de istorie.

    "Vor veni, vor vedea, vor intreba; vor afla urmasii nostri si ai altora. Cine a fost acesta?" Asa sta scris pe "Roata Vietii" sculptata de mos Gheorghe Luca si pusa in mijlocul unui spatiu pe care el il numeste mandru "Muzeul Etnografic Maria".

    De trei ani mos Luca munceste in fiecare zi cu nespusa pasiune, adunand laolalta mii de lucruri vechi, unele de-ale lui, majoritatea stranse de la locuitori din satele invecinate, dar si altele aduse de mai departe, cu eforturi chiar financiare.

    Obiectele sunt dintre cele mai diverse, de la opinci, obiecte de uz casnic, piepteni de descalcit caltii la razboaie de tesut, o maciuca din anul 1939, o piua din anul 1700 (care este si cel mai vechi obiect detinut), lazi de zestre, haine vechi, casti de soldati si baionete din primul si al doilea razboi mondial, dar si unele lucruri care au facut parte nemijlocit din viata lui mos Luca: gramofoane, pick-up-uri, televizoare cu lampi, un proiector pentru filme la tara, aparate
    de radio din trei generatii, discuri, carti cu Ceausescu si Stalin si, desigur, fotografii din toate timpurile.

    La prima vedere "muzeul" pare un kitsch, insa, chiar daca gasesti un brici din secolul trecut langa un aparat de ras de pe vremea bunicilor laolalta cu niste "Bic"-uri de plastic de nici 20 de ani, iti dai seama ca locul respira un iz familiar. Scaunelele reparate pentru a nu stiu cata oara, daracul ce pastreaza lustrul unei palme batatorite, cutia cu oglinda in care s-au tinut obiecte de pret, lampa de gaz pusa la indemana – toate spun povestea sincera a celor care le-au folosit.

    Ideea muzeului a rasarit in mintea lui Luca Gheorghe inca de acum 25 de ani, insa nu de putine ori gurile rele au incercat sa-l descurajeze sau sa-l abata din drum. Chiar si familia s-a impotrivit, dar pasiunea batranului nu a putut fi invinsa si nimeni nu a mai avut vreun cuvant de spus.

    La inceput a pus lemne la poarta si a format Bolta Sarutului, din trunchi de stejar durabil "care sa reziste si o mie de ani", si apoi s-a pus pe adunat. Privirile chiorase ale unora nu au facut decat sa-l ambitioneze pe batran: "Uite, vezi piatra asta? Cica e piatra de moara dacica. Asa mi-au zis aia de la «Cultura». si au vrut sa mi-o ia. Numai peste cadavrul meu, le-am zis! si de atunci n-au mai venit pe aici. Na, atat ajutor am avut de la autoritati".

    In curtea muzeului, doi berbecuti stau la umbra langa stana in miniatura care completeaza spatiul. Intr-o incapere care reprezinta stana, Gheorghe Luca a amenajat patul ciobanului, cantare, galeti si cupe de muls, caciuli de oier, clopote si caldari de mamaliga, adica tot ce gasesti intr-o stana.
    De ceva timp, mosul a pus pe muzeul sau si steagurile Romaniei si al Uniunii Europene, ca sa se alinieze si el la noile vremuri. In afara obiectelor adunate de la oameni de-a lungul anilor, mos Luca si-a pus amprenta si pe cateva sculpturi din lemn pe care le-a imprastiat prin curte. Le-a dat nume si forme originale si ii place sa povesteasca despre ele si despre cum le-a dat viata din lemnul mult cautat prin padure. Sculpturile sale poarta nume ca "Tripleza", "Naufragiatii", "Tron Imparatesc" sau "Elena Udrea si Basescu", o sculptura din lemn de stejar original, imbinata.

    Ce ar mai ramane de facut este o anexa gospodareasca acoperita cu trestie, sub care colectionarul sa-si aranjeze obiectele mai mari, pe care le tine dezmembrate in pod. Cu toate ca e numai bun de vizitat, muzeul ar mai avea nevoie insa de ajutorul de a se face cunoscut. Desi i s-a promis o deschidere oficiala care nu a avut inca loc sau spera la niste pliante care sa ajute turistii sa ajunga la el, mos Luca spune ca se simte implinit. Deocamdata, tot din banii lui, a facut o tablita publicitara la intrarea in sat.

    Muzeul poate fi vizitat si, dupa cum spune mos Luca, "atata vreme cat eu traiesc, nu va exista taxa de intrare!". Cu toate ca satul nu e pe un drum foarte circulat, trecatorii nu lipsesc. In "Cartea de onoare" au semnat pana acum peste 100 de persoane, unele venite de la mari departari. Oricum, nu poti scapa cu una, cu doua de mos Luca. Daca te-ai saturat de muzeu, incep povestile care sunt fascinante.

    Batranul nu s-a ocupat insa toata viata cu muzeele si colectatul de obiecte vechi. A pus pe picioare prima crasma din sat si tot el a inchis-o. A lucrat ca fochist, a fost sofer pe camioane de razboi si a vazut de la Iran, Irak, Tibru, Eufrat, Iordania pana la Marea Mediterana, Marea Moarta sau Golful Rosu. "Duceam camioanele la Constanta, de acolo le incarcau intr-un vas japonez, iar pe noi ne duceau cu avionul pana in Golful Marii Rosii!", isi aminteste acesta. "L-am vazut pe Saddam cum te vad pe dumneata!", nu ezita sa se mandreasca Gheorghe Luca, neobosit in depanarea firului vietii: "Dupa calduri de 70 de grade, am avut si probleme cu sanatatea, mi-au cazut dintii si mi-am dat seama ca nu e suficient ca am trait, trebuie sa fac mai mult. Asa ca se facea ca lumea mergea la biserica si eu eram pe scara la cioplit lemn".

    "Bani am avut, da’ am cheltuit mult cu muzeul asta. Nu-i bai! M-am gandit mereu ce las in urma mea. Ce las urmasilor?! Diplomele mele? Carnetul meu de munca? Un album cu fotografii? Am poze cat sa manance o vaca, dar trebuia sa fac ceva pentru generatia care vine. Toti traim o viata, toti facem copii, toti murim si mergem in acelasi loc, dar trebuia sa fac mai mult. si atunci mi-a venit ideea sa fac un muzeu cu obiecte de uz casnic din Dobarlau, sa fac ceva ca oamenii sa vada si peste 100 de ani cum era viata inainte", spune batranul.

    Istoria numelui

    I-a zis locasului "Muzeul Etnografic Maria", dupa numele mamei sale. Vrea sa-i lase muzeul nepoatei sale, singura din familie pe care o cheama Maria, care are trei ani si jumatate. "Voi lasa cu limba de moarte ca nici un obiect sa nu se instraineze pana ce fata are 18 ani si, de asemenea, voi dori ca muzeul sa nu poata fi transmis mai departe decat unei alte fetite care se naste in familia sa si care va purta numele Maria", a mai spus batranul.

    Dan MANOLACHESCU, "Romania libera", 25 august 2008

      Acum este: Vin 3 Apr 2020 - 7:29