Cultura pentru toti

Pentru toti cei interesati de nivelul de cultura al romanilor


    Text pentru manifestarile inchinate limbii romane

    Admin
    Admin
    Admin

    Numarul mesajelor : 608
    Data de inscriere : 04/02/2009
    Varsta : 71
    Localizare : Ashkelon, Israel

    Text pentru manifestarile inchinate limbii romane Empty Text pentru manifestarile inchinate limbii romane

    Mesaj  Admin la data de Mier 25 Feb 2009 - 17:42

    MULT E DULCE ŞI FRUMOASĂ LIMBA CE-O VORBIM


    Spunea poetul român sau în traducere liberă germană după filosoful Heidegger: Die Sprache ist mein Vaterland/Limba este patria mea.
    Dragi ascultători români, germani şi de alte naţionalităţi ai Radio-ului Stuttgart, acum 6-7 ani, o ştire senzaţională din domeniul istoriei şi culturii umane făcea înconjurul mass-mediei internaţionale – din păcate cu excepţia Germaniei: Tăbliţele de la Tărtăria, Jud. Alba/România, au devenit celebre în toată lumea, fiind cele mai vechi documente scrise ale omenirii. Cu nu mai puţin de 2-3.000 de ani înaintea celor cunoscute până la acea dată în limba sanscrită, în Asia, cu circa 2.500 de ani î.C.!
    Acestea au fost descoperite, deja, în anul 1961 de arheologul Nicolae Vlassa, însă autorităţile de atunci şi problemele acute politice de altă natură au amânat impactul valoric al revizuirii istoriei scrierii omului.
    Presa italiană, Corriere della Serra, de exemplu, a omagiat această importantă descoperire cu o pagină întreagă în martie 2001, renumiţi arheolgi, filologi şi istorici italieni, francezi, austrieci, englezi sau americani au scris despre acest eveniment, unii aducând în discuţie, din nou, originea limbii române actuale.
    Dar, să amânăm puţin trecerea la tema principală a întâlnirii noastre, pentru a sublinia o concluzie uimitoare a cercetătorilor acestor prime documente scrise de mâna omului: spre deosebire de cele din sanscrită, ce sunt dovada unei activităţi administrative a societăţii, scrierea de la Tărtăria avea clar funcţie de legătura cu Divinitatea, cu un Mare Spirit.
    Ce origini are limba română? Oficial şcoala tradiţională şi mass-media conservativă mai susţin şi acum, că exprimarea locuitorilor României s-a format prin impunerea limbii latine de către împăratul roman Traian, după cucerirea Daciei lui Decebal.
    Încă din secolul 18, istorici şi filologi francezi şi germani au demonstrat cu facilitate falsitatea acestei teorii. Felix Colson a publicat lucrarea Nationalité et généalogie des paysans moldo-valaques - Paris, E.Dentu, libraire-editeur, 1862, completându-şi cercetările începute cu 25 de ani înainte, afirmă pertinent: Este cunoscut că romanii au ocupat doar ca. 14% din teritoriul Daciei, şi nu este normal, logic, nici nu e cunoscut vreun caz în istorie în care o putere să fi cucerit o mică parte din teritoriul unei populaţii, iar restul să fi adoptat de bună voie limba minorităţii ocupate. Nu am citit în nici o istorie, că dacii ar fi fost constânşi de învingători să adopte limba latină (traducere Valentina Ceaprazi), adaugă el.
    La fel şi celebrul istoric Jules Michelet, germanul Niebuhr şi o lungă listă de cercetători renumiţi, ce se întinde până în zilele noastre, cum ar fi italianul Marco Merlini sau Haral Harman din Belgia, au dovedit cu argumente istorice şi filologice că limba tracilor – triburile dacice fiind cele mai puternice, reprezentând centrul lor – este pelasgica valahă, înrudită foarte mult cu pelasgica latină. Mult mai apropiate decât, astăzi, franceza şi italiana.
    Cum se explică, atunci, că dacii, toţi tracii şi urmaşii lor actuali – românii – vorbeau în secolul 19, la data acestor studii, ca şi astăzi, limba română într-un spaţiu ce se întinde de la Marea Adriatică – ilirii traci, singurii sub ocupaţie romană – în Câmpia Panonică, Nordul Transilvaniei şi al României până spre Polonia, Moldova cu Basarabia ori în vaste zone şi pe teritoriul actual al Ucrainei.
    Răspunsul este cunoscut între specialişti: Nu a fost necesară o fantezistă preluare benevolă a latinei, pentru că şi ei o vorbeau într-o variantă foarte asemănătoare. Prin originea lor comună sanscrită, neamuri indo-europene, româna este, printre idiomurile latine, cea care a păstrat cel mai mare tezaur lingvistic vechi.
    Dacii aveau, deja, o importantă istorie şi cultură milenară şi menţionăm doar
    exemplul influenţei ei asupra mai celebrilor lor vecini sudici, elenii, ce au împrumutat de la aceştia nu mai puţin de jumătate din panteonul lor divin.
    Aşadar, încă de la început, pelasgica valahă, sau mai pe înţelesul ascultătorilor nespecialişti, latina valahă a fost conservatoare şi deschisă, în acelaşi timp, faţă de influenţele la care era supusă, prin poziţia ei benefică şi damnată de placă turnantă între culturile şi imperiile meditareniene şi asiatice, iar mai târziu occidentale, slavă şi turco-asiatică.
    Aşa se explică evoluţia ei şi formarea unei limbi cu o bogăţie unică de influenţe multiple, ce au aluvionat permanent pe cultura română cu viiturile catalizatoare ale unui Nil lingvistic.
    Specific unic limbii române este faptul că are de multe ori 4-5, chiar 7-8 sinonime pentru noţiunile latine, ce formează ca. 82% din vocabularul de bază. Gramatica şi sintaxa sunt în proporţie de aproape 100% latine.
    În ordine istorică, s-au adăugat, astfel, influenţele slave, cele germane, maghiare, turceşti, greceşti, continuând în epoca modernă cu cea franceza şi anglo-americană. Deschiderea faţă de toate aceste aluviuni culturale şi lingvistice a fost posibilă încă din legănul culturii şi civilizaţiei dace. Aşa se explică de ce este atât de împământenit printre români, la ora actuală, ca până şi în cel mai izolat sătuc din munţi, orice copil, babă ori ţăran ce se ocupă toată viaţa numai de cultivarea pământului şi creşterea animalelor, să guste la maximum jocurile de cuvinte, subînţelesuri duble şi chiar triple ascunse în diferite variante ale cuvintelor: arhaisme, regionalisme, jargon, argou, barbarisme – cuvinte recent adaptate din alte limbi, dialecte, limba literară.
    În concluzie, se poate afirma că limba română este o clasicitate în mişcare, în eboşa retortelor istoriei, spre deosebite de limbile occidentale, ce s-au clasicizat şi cvasi-oprit pragmatic-restrictiv în dezvoltarea şi permeabilitatera lor cu secole în urmă.
    La români le cunosc toţi, sunt folosite permanent cu mare plăcere, există chiar o dorinţă insaţioasă de vechi şi nou, în acelaşi timp, atât pe plan diacronic, în istoric, cât şi sincronic, spaţiul geografic larg al contemponareităţii – din Australia până în Canada, din Finlanda până în Africa de Sud.
    Trebuie, de asemenea, accentuat că nu există o limitare socială, aşa cum e foarte vizibilă, de exemplu, şi importantă în Germania, unde păturile mijlocii se disting vizibil prin limbaj de cele de jos, fiind, la rândul lor, departe de exprimarea celor sus-puşi.
    În mod contrar, în ţara noastră o revista ca Academia Caţavencu e cunoscută şi agrementată de toate categoriile sociale.
    Tocmai aceste calităţi fac posibile traduceri con-geniale din orice altă limbă străină – se poate adapta la orice temă, epocă, zonă, clase sociale, fiind înţelesaă de toţi.
    De aceea scriu eu în română, pentru că plăcerea şi trăirea limbii vorbite trebuie să fie, în primul rând, ale autorului. Numai astfel mi-a reuşit în noua Carte, ISUS, crearea unui limbaj special perfect adaptat, care, aşa cum spune scriitorul Bujor Nedelcovici, nu este nici învechit, să nu fie înţeleasă de lectorul actual, dar nici modernizat, ce ar nega şi falsifica epoca respectivă.
    Unul dintre secrete este eliminarea, pe cât posibil, a influenţelor mai noi, străine de epoca lui Isus: slavisme, turcisme, germanisme, maghiarisme, ca şi limbajul modern francez şi anglo-american. Şi totuşi. au rămas destule cuvinte vechi trace, adică din latina vlahă şi sanscrită, despre care subliniasem la început: o limba din acea parte a Europei, ce a fost transpusă în scris pe la 5.500 i.C. spre a face legătura cu divinitatea.
    Ecourile superlative atât din partea marelui public, cât şi a criticilor, îmi dovedesc că este o reuşită.

    (Prezentat la postul de radio al comunitatii romanesti din Stuttgart, Germania)

    ©️ Eugen Cojocaru - 2009

      Acum este: Lun 30 Mar 2020 - 9:54