Acasa
Seriozitatea, profesionalismul si experienta sunt calitati fara de care nu se poate porni nicio afacere. Daca toate cele trei ingrediente exista si se adauga si multa pasiune, atunci se creeaza premisele unui business de succes in domeniul culturii.
A face din cultura un business pare un demers la care multi nici nu indra znesc sa se gandeasca. Lumea de business si cea culturala par atat de incompatibile incat fiecare ramane de partea sa a baricadei. Sunt insa si oameni care au indraznit sa stabileasca o punte de legatura intre cele doua lumi. Am stat de vorba cu trei astfel de oameni si am aflat povesti interesante despre ce inseamna "un business cultural". Ne-au impartasit provocarile si problemele cu care se confrunta, dar si satisfactiile, precum si realizarile cu care se mandresc.
Pasiunea pentru ceea ce fac este cuvantul de ordine pentru Anca Poteras u, Razvan Popovici si Luminita Ghildus. Insa tot de la ei am aflat ca pentru a creste un business in domeniul culturii, indiferent ca este vorba de organizarea unui festival de muzica, deschiderea unei case de licitat ii sau a unei companii pentru impresarierea artistilor contemporani, este nevoie de multa seriozitate, disciplina, profesionalism si experienta in domeniu – ingrediente care de altfel nu pot lipsi din niciun fel de afacere, oricare ar fi aceasta. Fiecare dintre cei trei coordoneaza activitati din domeniul culturii care functioneaza pe structura unui business, care se dezvolta si se consolideaza in mai multi ani. Si, in timp, fiecare dintre ei crede ca business-ul sau ar putea deveni profitabil. Deocamdata insa, astfel de initiative sunt privite mai mult drept investitii in viitor.
Managementul cultural este o meserie, la fel ca oricare alta, remunerata ca pentru orice manager al unei companii multinationale de oriunde din lume. In cazul lui Razvan Popovici, initiatorul si directorul Festivalului International de Muzica de Camera SoNoRo, este jumatate de meserie, deoarece meseria sa de baza este de violist. In plus, pentru el managementul cultural este si o pasiune. "Fac doua lucruri complet diferite unul de celalalt, care imi plac. Este frumos deoarece adrenalina e non-stop si "arzi" de dimineata pana seara. Iar asta ma face un om fericit", povesteste Razvan Popovici. Intrebat daca tot ceea ce face in domeniul managementului cultural functioneaza ca un business, raspunde prompt ca asa este sau cel putin asa ar trebui sa fie. Cat priveste profitabilitatea, crede ca ar putea fi o afacere foarte profitabila, insa in cazul de fata implicarea sa in SoNoRo o priveste ca pe o investitie in viitor.
Apropierea lui Razvan Popovici de managementul cultural s-a produs in 2003, la scurt timp dupa terminarea Conservatorului si dupa ce participase deja la mai multe festivaluri din intreaga lume. Atunci i-a venit ideea sa organizeze o mica reuniune intre prieteni in orasul din sudul Germaniei unde se mutase de la varsta de 15 ani impreuna cu parintii sai. Asa a pus bazele unui mic festival muzical, care intre timp a evoluat si a ajuns la a cincea editie. Dupa a doua editie, gandindu-se ca nu mai fusese de noua ani in Romania, i-a venit ideea sa demareze organizarea unui festival muzical si la Bucuresti. Asa a inceput povestea SoNoRo, festival aflat la a treia editie anul acesta. "Pe de o parte am vrut sa aplic experienta culturala castigata in calitate de manager cultural in Germania, pe de alta parte am vrut sa fac ceva in Romania, tara mea de origine", spune Razvan Popovici. Si-a dorit sa faca un festival de muzica de camera in primul rand deoarece facea parte din domeniul sau de activitate si in al doilea rand pentru ca este un gen de festival pe care-l gaseste fascinant din punctul de vedere al potentialului mai ales in Romania, unde exista preferinta pentru solisti si muzica de orchestra. "Muzica de camera e o chestiune de echipa, mai speciala", crede Popovici.
Intotdeauna, pregatirile incep cu un an inainte de data stabilita pentru fiecare editie. "Asa trebuie facut. Daca vrei sa faci ceva profesionist trebuie organizat din timp. Problema in Romania este ca organizezi din timp si ai pana in ultima clipa surprize cu tot felul de lucruri", explica Razvan Popovici. In principiu, acesta incepe prin a stabili artistii si programul. Marele sau avantaj este ca pe langa faptul ca e manager cultural este si muzician, lucru ce ii permite sa isi dea seama care sunt compatibilitat ile muzicale si psihologice dintre artistii invitati. "Cei care fac numai management fara sa fie si artisti au numai o abordare pragmatica. Pe cand la mine este si partea artistica care te tine practic in forma. Sunt festivaluri unde se iau trei artisti celebri care sunt pusi sa cante impreuna. Evident, sala se umple. Poate sa iasa bine, dar si prost, pentru ca nu sunt compatibili", crede Razvan Popovici. Pe artisti ii convinge sa participe la SoNoRo in primul rand prin prietenie si prin calitatea celorlalti muzicieni. "Pentru orice artist care participa la un concert extraordinar pana si onorariul devine relativ. Insa in niciun caz nu le-as cere sa cante gratis. Prietenia si increderea sunt factori importanti. Apoi Bucurestiul ramane un loc pe care multi il descopera", explica Popovici. Cat prives te strangerea de fonduri, aceasta este o sarcina de care directorul festivalului se ocupa personal.
Din bugetul de 200.000 de euro alocat, de pilda, pentru editia de anul acesta a SoNoRo, 90% este acoperit prin sponsorizari de la companii private. Restul provine de la Ministerul Culturii, ArCuB, Primaria Capitalei si Primaria Sectorului 6. Cam o cincime din buget revine pentru onorariile artistilor, apoi se adauga costurile de transport, hotel si promovare. Cu festivalul pe care-l organizeaza in Germania, lucrurile merg mult mai usor deoarece 40% din buget provine din vanzarea de bilete, la care se adauga apoi finantari de la primarie si companii.
De fiecare data, pentru a obtine finantare, trebuie sa bati la usi si sa te prezinti cu un material profesionist. "Cu cat materialul si conceptul sunt mai bine definite, cu atat sansele sunt mai mari", crede Popovici. Cea mai mare problema cu care s-a confruntat la inceput, in organizarea acestui festival, a fost diferenta fata de felul in care se lucreaza in Germania si cum se lucreaza la noi. "Eram obisnuit cu modul german, iar aici functioneaza stilul romanesc. Oamenii promit si nu se tin de cuvant. De exemplu, in Germania, pana acum, de cinci ani incoace, nu am semnat niciun contract de sponsorizare. Acolo te duci, bati palma si gata. Trebuie sa ai doar facturile care sa justifice plata lor si cheltuielile mele. Cand am venit aici la prima editie am avut o surpriza. Cu doua saptamani inaintea festivalului, doi sponsori s-au razgandit. Nu semnasem contract. Acum semnez pentru orice", povesteste Razvan Popovici. O alta diferenta este ca in Germania este mult mai usor de organizat, deoarece cand vrei ceva esti sigur ca serviciul pe care il soliciti vine la un pret corect si la calitate maxima. "La noi lucrurile se vor indrepta cand se se vor inmulti evenimentele, cand va creste numarul firmelor care pun la dispozitie infrastructura si cand va fi mai multa concurenta", crede Razvan Popovici. Pentru editiile viitoare, isi doreste ca festivalul sa mai creasca si sa-l exporte ca brand romanesc in strainatate.
Pe piata de arta romaneasca atat cererea, cat si oferta sunt generoase. Ceea ce este inca insuficient dezvoltata este activitatea de intermediere. Sesizand aceasta oportunitate si pornind de la pasiunea sa pentru arta, in 2007, Anca Poterasu a pus bazele Little Yellow, o companie ce furnizeaza concepte si produse culturale vizuale contemporane in cele mai variate forme, de la obiecte ca tablouri, fotografii, instalatii video, multimedia, pana la evenimente conceptuale, spectacole si creatii artistice live. In esenta, este o companie prin care este promovata si comercializata arta contemporana romaneasca in Europa, iar despre conceptul de "little yellow", care defineste compania sa, Anca Poterasu spune ca este detaliul, nuanta, acel accent care iti condimenteaza viata, casa si mediul in care traiesti. Domeniul pe care Anca Poterasu l-a ales pentru lansarea unei afaceri pare sa aiba foarte mult potential pe piata romaneasca. "La noi inca se produc in fiecare an lucrari de cateva sute de mii de euro si piata locala are putere de absorbtie, este chiar avida, insa in acest sistem exista lacune exact in locurile in care cererea si oferta ar trebui sa se intalneasca. Piata locala inghite anual lucrari internationale "de import" si reciproc peste 25% din produsele romanesti ajung pe piata internationala. Legatura comerciala de la noi este aproape inexistenta din cauza numarului infim de comercianti in acest domeniu. Exista asteptari ca fiecare artist sa manifeste un mercantilism suficient care sa-i permita realizarea unor activitati de marketing si desfacere de care in mod normal ar trebui sa se ocupe specialistii", relateaza Anca Poterasu contexul pietei de arta romaneasca.
In conditiile in care specificul afacerii Little Yellow este de intermediere, investitia initiala nu a fost mare. "Mai degraba au contat riscul si disponibilitatea de a le asuma", crede Anca Poterasu. Portofoliul Little Yellow este constituit din lucrari de artisti consacrati precum Carmen Acsinte, Florin Ciulache, Suzana Dan, Dumitru Gorzo, Adriana Jebeleanu, Cornel Lazia, Florin Mitroi, Carmen Rasovsky, Gheorghe Rasovsky, Emilian Savescu, Donald Simionoiu, Sabina Spatariu, dar si tineri artisti: Andrei Matei Bank, Ioana Gorzo, Eva Kukkonen, Dani Costin Macovei, Dan Pintea. Dintre artisti, s-ar putea crede ca se vand cel mai bine cei mai mediatizati sau cei mai promovati. "In realitate nu se intampla asa. Piata este suficient de matura, incat cei mai bine vanduti artisti sa fie cei valorosi. Este o piata care valideaza valoarea intrinseca a artei", considera Anca Poterasu. In ceea ce priveste comisioanele de intermediere a operelor de arta, Anca spune ca este loc de flexibilitate. Marjele comisioanelor variaza foarte mult, intre 5 si 50%, in baza unui algoritm destul de complicat. Intrebata despre profitabilitatea unei astfel de afaceri, Anca Poterasu spune ca deocamdata profiturile nu sunt la fel de mari ca satisfactiile pe care i le aduce o astfel de activitate, insa pe termen lung se poate transforma intr-o afacere foarte profitabila. Un prim indicator al acestui fapt ar putea fi acela ca in primul bilant anual al companiei Little Yellow a fost evidentiat si profitul.
Cat despre ce s-ar putea intampla pe viitor in acest domeniu, impresarul de arta Anca Poterasu considera ca ar fi interesant de urmarit tendinta de formare a unor colectii private foarte bine structurate, care in timp vor constitui adevarate comori tinand cont de faptul ca valoarea lor creste exponential. Tendinta colectionarilor este de a aduna cat mai multe lucrari "de varf" (capod’opera), ceea ce transforma aceste colectii in adevarate tezaure, in acelas i timp constituind un stimul foarte puternic pentru artisti.
Povestea afacerii detinute de Luminit a Ghildus incepe cu multi ani in urma, atunci cand pasiunea pentru arta s-a transformat intr-un business profitabil in domeniul comertului cu obiecte de arta. "Cred ca am fondat chiar prima galerie de arta contemporana, imediat dupa anii ’90, in incinta World Trade Center. A urmat apoi galeria Gold Art din cadrul hotelului Hilton, deschisa in 1997, care functioneaza si in prezent", spune Luminita Ghildus, fondator al Gold Art.
Anul 2008 a insemnat si trecerea catre un alt segment, cel al organizarii de licitatii cu obiecte de arta, sesiuni care se desfasoara tot sub umbrela brandului Gold Art, un nume care deja s-a facut cunoscut pe piata locala de profil. "Sper sa aducem un suflu nou pe piata de arta, prin faptul ca proiectul nostru este si unul cultural, nu doar comercial. In spatiul pe care il dedicam organizarii de licitatii vor avea loc si expozitii, simpozioane, lansari de carte sau discutii cu artistii si colectionarii. Ca sa fii competitiv trebuie sa ai identitate", explica Luminita Ghildus.
In plus, licitatiile aduc in atentia publicului si lucrari de arta contemporana apartinand atat artistilor consacrat i, cat si a celor foarte tineri. Nu sunt uitate nici numele din pictura romaneasca interbelica, care au nevoie de o rampa de lansare si care datorita expozitiilor si licitatiilor vor atrage atentia colectionarilor. De asemenea, la Gold Art pe langa pictura se liciteaza si pentru grafica, sculptura, carte si diferite alte obiecte de arta. Dar inainte sa gandeasca toate aceste proiecte ca parte dintr-un business, Luminita Ghildus nu a facut altceva decat sa-si urmeze pasiunea pentru arta care s-a nascut cu mult timp inainte de revolutie si care a transformat-o in primul rand intr-o colectionara de frumos. De aici si pana la deschiderea unei galerii de arta nu a mai fost decat un pas. Revenind in anul 2008, pentru a creste un business in domeniul artei si pentru a-l mentine tot timpul in atentia publicului este nevoie de multa seriozitate, multa munca si mai ales de experienta in domeniu. Luminita Ghildus le are pe toate si tot considera ca este o zona in care este greu sa razbati. "Trebuie sa castigi increderea clientilor depunatori care-ti dau pe mana lucrarile pentru a le vinde la cele mai bune preturi, apoi pe cea a clientilor cumparatori care trebuie sa fie siguri ca au achizit ionat lucrari autentice si atent verificate. La sfarsit trebuie sa fie toti multumiti". Aici un rol important il joaca specialistii care expertizeaza lucrarile acceptate in sesiunile de licitatie si care fac practic dovada ca respectivul obiect este unul autentic si nu un fals. O astfel de "scapare" poate pata serios reputatia unei case de licitatie, iar acest lucru ar fi foarte grav intr-o astfel de afacere.
In Romania, arta depinde, in opinia Luminitei Ghildus, de o gramada de lucruri care sunt de alta natura decat cele strict profesionale. De la fluctuatia cursului valutar pana la situatia politica sau orice alta schimbare in peisajul economic, toate influenteaza vanzarile in arta in sens pozitiv sau negativ. Casele de licitatie pot avea sesiuni foarte bune, in care se tranzactioneaza sume record, sau pot avea sesiuni sub asteptari, cu multe obiecte ramase nevandute. Vestea buna insa este ca exista colectionari adevarati de arta, oameni care nu rateaza nicio lucrare valoroasa aparuta pe piata si care stiu ca dincolo de obiectul frumos pe care il cumpara, castiga de fapt o investitie sigura.
"Profitul investitiei in arta este extraordinar pentru ca lucrarile marilor artisti se epuizeaza. Ce ai cumparat astazi, chiar daca pare foarte scump, peste un an, doi sau cinci va fi si mai scump. Astfel, aceasta investitie devine una dintre cele mai profitabile si acest lucru nu-l spun doar eu, ci o dovedesc toate marile case de licitatii din lume", arata Luminita Ghildus.
Si daca tot am ajuns in zona de profit, trebuie mentionat si sistemul prin care casele de licitatii castiga de pe urma organizarii de intalniri cu vanzare a obiectelor de arta. Este vorba despre o cota parte, un comision, care in cazul Gold Art este de 12,5%, la care se adauga taxele specifice domeniului. Pentru sfarsitul primului an de functionare, care a inclus practic doar 10 luni de activitate, Luminita Ghildus estimeaza o cifra de afaceri de 1.200.000 euro, dar stie ca un astfel de business nu poate sa creasca si sa devina profitabil decat in timp. "Este genul de afacere care se dezvolta si se consolideaza in mai multi ani. Va deveni cu adevarat profitabila pentru copiii si nepotii nostri, asa cum se intampla cu marile case de licitatii din intreaga lume", concluzioneaza Luminita Ghildus.
Sursa: Revista BIZ
A face din cultura un business pare un demers la care multi nici nu indra znesc sa se gandeasca. Lumea de business si cea culturala par atat de incompatibile incat fiecare ramane de partea sa a baricadei. Sunt insa si oameni care au indraznit sa stabileasca o punte de legatura intre cele doua lumi. Am stat de vorba cu trei astfel de oameni si am aflat povesti interesante despre ce inseamna "un business cultural". Ne-au impartasit provocarile si problemele cu care se confrunta, dar si satisfactiile, precum si realizarile cu care se mandresc.
Pasiunea pentru ceea ce fac este cuvantul de ordine pentru Anca Poteras u, Razvan Popovici si Luminita Ghildus. Insa tot de la ei am aflat ca pentru a creste un business in domeniul culturii, indiferent ca este vorba de organizarea unui festival de muzica, deschiderea unei case de licitat ii sau a unei companii pentru impresarierea artistilor contemporani, este nevoie de multa seriozitate, disciplina, profesionalism si experienta in domeniu – ingrediente care de altfel nu pot lipsi din niciun fel de afacere, oricare ar fi aceasta. Fiecare dintre cei trei coordoneaza activitati din domeniul culturii care functioneaza pe structura unui business, care se dezvolta si se consolideaza in mai multi ani. Si, in timp, fiecare dintre ei crede ca business-ul sau ar putea deveni profitabil. Deocamdata insa, astfel de initiative sunt privite mai mult drept investitii in viitor.
Managementul cultural este o meserie, la fel ca oricare alta, remunerata ca pentru orice manager al unei companii multinationale de oriunde din lume. In cazul lui Razvan Popovici, initiatorul si directorul Festivalului International de Muzica de Camera SoNoRo, este jumatate de meserie, deoarece meseria sa de baza este de violist. In plus, pentru el managementul cultural este si o pasiune. "Fac doua lucruri complet diferite unul de celalalt, care imi plac. Este frumos deoarece adrenalina e non-stop si "arzi" de dimineata pana seara. Iar asta ma face un om fericit", povesteste Razvan Popovici. Intrebat daca tot ceea ce face in domeniul managementului cultural functioneaza ca un business, raspunde prompt ca asa este sau cel putin asa ar trebui sa fie. Cat priveste profitabilitatea, crede ca ar putea fi o afacere foarte profitabila, insa in cazul de fata implicarea sa in SoNoRo o priveste ca pe o investitie in viitor.
Apropierea lui Razvan Popovici de managementul cultural s-a produs in 2003, la scurt timp dupa terminarea Conservatorului si dupa ce participase deja la mai multe festivaluri din intreaga lume. Atunci i-a venit ideea sa organizeze o mica reuniune intre prieteni in orasul din sudul Germaniei unde se mutase de la varsta de 15 ani impreuna cu parintii sai. Asa a pus bazele unui mic festival muzical, care intre timp a evoluat si a ajuns la a cincea editie. Dupa a doua editie, gandindu-se ca nu mai fusese de noua ani in Romania, i-a venit ideea sa demareze organizarea unui festival muzical si la Bucuresti. Asa a inceput povestea SoNoRo, festival aflat la a treia editie anul acesta. "Pe de o parte am vrut sa aplic experienta culturala castigata in calitate de manager cultural in Germania, pe de alta parte am vrut sa fac ceva in Romania, tara mea de origine", spune Razvan Popovici. Si-a dorit sa faca un festival de muzica de camera in primul rand deoarece facea parte din domeniul sau de activitate si in al doilea rand pentru ca este un gen de festival pe care-l gaseste fascinant din punctul de vedere al potentialului mai ales in Romania, unde exista preferinta pentru solisti si muzica de orchestra. "Muzica de camera e o chestiune de echipa, mai speciala", crede Popovici.
Intotdeauna, pregatirile incep cu un an inainte de data stabilita pentru fiecare editie. "Asa trebuie facut. Daca vrei sa faci ceva profesionist trebuie organizat din timp. Problema in Romania este ca organizezi din timp si ai pana in ultima clipa surprize cu tot felul de lucruri", explica Razvan Popovici. In principiu, acesta incepe prin a stabili artistii si programul. Marele sau avantaj este ca pe langa faptul ca e manager cultural este si muzician, lucru ce ii permite sa isi dea seama care sunt compatibilitat ile muzicale si psihologice dintre artistii invitati. "Cei care fac numai management fara sa fie si artisti au numai o abordare pragmatica. Pe cand la mine este si partea artistica care te tine practic in forma. Sunt festivaluri unde se iau trei artisti celebri care sunt pusi sa cante impreuna. Evident, sala se umple. Poate sa iasa bine, dar si prost, pentru ca nu sunt compatibili", crede Razvan Popovici. Pe artisti ii convinge sa participe la SoNoRo in primul rand prin prietenie si prin calitatea celorlalti muzicieni. "Pentru orice artist care participa la un concert extraordinar pana si onorariul devine relativ. Insa in niciun caz nu le-as cere sa cante gratis. Prietenia si increderea sunt factori importanti. Apoi Bucurestiul ramane un loc pe care multi il descopera", explica Popovici. Cat prives te strangerea de fonduri, aceasta este o sarcina de care directorul festivalului se ocupa personal.
Din bugetul de 200.000 de euro alocat, de pilda, pentru editia de anul acesta a SoNoRo, 90% este acoperit prin sponsorizari de la companii private. Restul provine de la Ministerul Culturii, ArCuB, Primaria Capitalei si Primaria Sectorului 6. Cam o cincime din buget revine pentru onorariile artistilor, apoi se adauga costurile de transport, hotel si promovare. Cu festivalul pe care-l organizeaza in Germania, lucrurile merg mult mai usor deoarece 40% din buget provine din vanzarea de bilete, la care se adauga apoi finantari de la primarie si companii.
De fiecare data, pentru a obtine finantare, trebuie sa bati la usi si sa te prezinti cu un material profesionist. "Cu cat materialul si conceptul sunt mai bine definite, cu atat sansele sunt mai mari", crede Popovici. Cea mai mare problema cu care s-a confruntat la inceput, in organizarea acestui festival, a fost diferenta fata de felul in care se lucreaza in Germania si cum se lucreaza la noi. "Eram obisnuit cu modul german, iar aici functioneaza stilul romanesc. Oamenii promit si nu se tin de cuvant. De exemplu, in Germania, pana acum, de cinci ani incoace, nu am semnat niciun contract de sponsorizare. Acolo te duci, bati palma si gata. Trebuie sa ai doar facturile care sa justifice plata lor si cheltuielile mele. Cand am venit aici la prima editie am avut o surpriza. Cu doua saptamani inaintea festivalului, doi sponsori s-au razgandit. Nu semnasem contract. Acum semnez pentru orice", povesteste Razvan Popovici. O alta diferenta este ca in Germania este mult mai usor de organizat, deoarece cand vrei ceva esti sigur ca serviciul pe care il soliciti vine la un pret corect si la calitate maxima. "La noi lucrurile se vor indrepta cand se se vor inmulti evenimentele, cand va creste numarul firmelor care pun la dispozitie infrastructura si cand va fi mai multa concurenta", crede Razvan Popovici. Pentru editiile viitoare, isi doreste ca festivalul sa mai creasca si sa-l exporte ca brand romanesc in strainatate.
Pe piata de arta romaneasca atat cererea, cat si oferta sunt generoase. Ceea ce este inca insuficient dezvoltata este activitatea de intermediere. Sesizand aceasta oportunitate si pornind de la pasiunea sa pentru arta, in 2007, Anca Poterasu a pus bazele Little Yellow, o companie ce furnizeaza concepte si produse culturale vizuale contemporane in cele mai variate forme, de la obiecte ca tablouri, fotografii, instalatii video, multimedia, pana la evenimente conceptuale, spectacole si creatii artistice live. In esenta, este o companie prin care este promovata si comercializata arta contemporana romaneasca in Europa, iar despre conceptul de "little yellow", care defineste compania sa, Anca Poterasu spune ca este detaliul, nuanta, acel accent care iti condimenteaza viata, casa si mediul in care traiesti. Domeniul pe care Anca Poterasu l-a ales pentru lansarea unei afaceri pare sa aiba foarte mult potential pe piata romaneasca. "La noi inca se produc in fiecare an lucrari de cateva sute de mii de euro si piata locala are putere de absorbtie, este chiar avida, insa in acest sistem exista lacune exact in locurile in care cererea si oferta ar trebui sa se intalneasca. Piata locala inghite anual lucrari internationale "de import" si reciproc peste 25% din produsele romanesti ajung pe piata internationala. Legatura comerciala de la noi este aproape inexistenta din cauza numarului infim de comercianti in acest domeniu. Exista asteptari ca fiecare artist sa manifeste un mercantilism suficient care sa-i permita realizarea unor activitati de marketing si desfacere de care in mod normal ar trebui sa se ocupe specialistii", relateaza Anca Poterasu contexul pietei de arta romaneasca.
In conditiile in care specificul afacerii Little Yellow este de intermediere, investitia initiala nu a fost mare. "Mai degraba au contat riscul si disponibilitatea de a le asuma", crede Anca Poterasu. Portofoliul Little Yellow este constituit din lucrari de artisti consacrati precum Carmen Acsinte, Florin Ciulache, Suzana Dan, Dumitru Gorzo, Adriana Jebeleanu, Cornel Lazia, Florin Mitroi, Carmen Rasovsky, Gheorghe Rasovsky, Emilian Savescu, Donald Simionoiu, Sabina Spatariu, dar si tineri artisti: Andrei Matei Bank, Ioana Gorzo, Eva Kukkonen, Dani Costin Macovei, Dan Pintea. Dintre artisti, s-ar putea crede ca se vand cel mai bine cei mai mediatizati sau cei mai promovati. "In realitate nu se intampla asa. Piata este suficient de matura, incat cei mai bine vanduti artisti sa fie cei valorosi. Este o piata care valideaza valoarea intrinseca a artei", considera Anca Poterasu. In ceea ce priveste comisioanele de intermediere a operelor de arta, Anca spune ca este loc de flexibilitate. Marjele comisioanelor variaza foarte mult, intre 5 si 50%, in baza unui algoritm destul de complicat. Intrebata despre profitabilitatea unei astfel de afaceri, Anca Poterasu spune ca deocamdata profiturile nu sunt la fel de mari ca satisfactiile pe care i le aduce o astfel de activitate, insa pe termen lung se poate transforma intr-o afacere foarte profitabila. Un prim indicator al acestui fapt ar putea fi acela ca in primul bilant anual al companiei Little Yellow a fost evidentiat si profitul.
Cat despre ce s-ar putea intampla pe viitor in acest domeniu, impresarul de arta Anca Poterasu considera ca ar fi interesant de urmarit tendinta de formare a unor colectii private foarte bine structurate, care in timp vor constitui adevarate comori tinand cont de faptul ca valoarea lor creste exponential. Tendinta colectionarilor este de a aduna cat mai multe lucrari "de varf" (capod’opera), ceea ce transforma aceste colectii in adevarate tezaure, in acelas i timp constituind un stimul foarte puternic pentru artisti.
Povestea afacerii detinute de Luminit a Ghildus incepe cu multi ani in urma, atunci cand pasiunea pentru arta s-a transformat intr-un business profitabil in domeniul comertului cu obiecte de arta. "Cred ca am fondat chiar prima galerie de arta contemporana, imediat dupa anii ’90, in incinta World Trade Center. A urmat apoi galeria Gold Art din cadrul hotelului Hilton, deschisa in 1997, care functioneaza si in prezent", spune Luminita Ghildus, fondator al Gold Art.
Anul 2008 a insemnat si trecerea catre un alt segment, cel al organizarii de licitatii cu obiecte de arta, sesiuni care se desfasoara tot sub umbrela brandului Gold Art, un nume care deja s-a facut cunoscut pe piata locala de profil. "Sper sa aducem un suflu nou pe piata de arta, prin faptul ca proiectul nostru este si unul cultural, nu doar comercial. In spatiul pe care il dedicam organizarii de licitatii vor avea loc si expozitii, simpozioane, lansari de carte sau discutii cu artistii si colectionarii. Ca sa fii competitiv trebuie sa ai identitate", explica Luminita Ghildus.
In plus, licitatiile aduc in atentia publicului si lucrari de arta contemporana apartinand atat artistilor consacrat i, cat si a celor foarte tineri. Nu sunt uitate nici numele din pictura romaneasca interbelica, care au nevoie de o rampa de lansare si care datorita expozitiilor si licitatiilor vor atrage atentia colectionarilor. De asemenea, la Gold Art pe langa pictura se liciteaza si pentru grafica, sculptura, carte si diferite alte obiecte de arta. Dar inainte sa gandeasca toate aceste proiecte ca parte dintr-un business, Luminita Ghildus nu a facut altceva decat sa-si urmeze pasiunea pentru arta care s-a nascut cu mult timp inainte de revolutie si care a transformat-o in primul rand intr-o colectionara de frumos. De aici si pana la deschiderea unei galerii de arta nu a mai fost decat un pas. Revenind in anul 2008, pentru a creste un business in domeniul artei si pentru a-l mentine tot timpul in atentia publicului este nevoie de multa seriozitate, multa munca si mai ales de experienta in domeniu. Luminita Ghildus le are pe toate si tot considera ca este o zona in care este greu sa razbati. "Trebuie sa castigi increderea clientilor depunatori care-ti dau pe mana lucrarile pentru a le vinde la cele mai bune preturi, apoi pe cea a clientilor cumparatori care trebuie sa fie siguri ca au achizit ionat lucrari autentice si atent verificate. La sfarsit trebuie sa fie toti multumiti". Aici un rol important il joaca specialistii care expertizeaza lucrarile acceptate in sesiunile de licitatie si care fac practic dovada ca respectivul obiect este unul autentic si nu un fals. O astfel de "scapare" poate pata serios reputatia unei case de licitatie, iar acest lucru ar fi foarte grav intr-o astfel de afacere.
In Romania, arta depinde, in opinia Luminitei Ghildus, de o gramada de lucruri care sunt de alta natura decat cele strict profesionale. De la fluctuatia cursului valutar pana la situatia politica sau orice alta schimbare in peisajul economic, toate influenteaza vanzarile in arta in sens pozitiv sau negativ. Casele de licitatie pot avea sesiuni foarte bune, in care se tranzactioneaza sume record, sau pot avea sesiuni sub asteptari, cu multe obiecte ramase nevandute. Vestea buna insa este ca exista colectionari adevarati de arta, oameni care nu rateaza nicio lucrare valoroasa aparuta pe piata si care stiu ca dincolo de obiectul frumos pe care il cumpara, castiga de fapt o investitie sigura.
"Profitul investitiei in arta este extraordinar pentru ca lucrarile marilor artisti se epuizeaza. Ce ai cumparat astazi, chiar daca pare foarte scump, peste un an, doi sau cinci va fi si mai scump. Astfel, aceasta investitie devine una dintre cele mai profitabile si acest lucru nu-l spun doar eu, ci o dovedesc toate marile case de licitatii din lume", arata Luminita Ghildus.
Si daca tot am ajuns in zona de profit, trebuie mentionat si sistemul prin care casele de licitatii castiga de pe urma organizarii de intalniri cu vanzare a obiectelor de arta. Este vorba despre o cota parte, un comision, care in cazul Gold Art este de 12,5%, la care se adauga taxele specifice domeniului. Pentru sfarsitul primului an de functionare, care a inclus practic doar 10 luni de activitate, Luminita Ghildus estimeaza o cifra de afaceri de 1.200.000 euro, dar stie ca un astfel de business nu poate sa creasca si sa devina profitabil decat in timp. "Este genul de afacere care se dezvolta si se consolideaza in mai multi ani. Va deveni cu adevarat profitabila pentru copiii si nepotii nostri, asa cum se intampla cu marile case de licitatii din intreaga lume", concluzioneaza Luminita Ghildus.
Sursa: Revista BIZ
