La invitaţia Companiei Artistice „Mix Music” şi a mai multor primării din judeţul Constanţa, actorii Teatrului „Junior” au predat ( şi încă mai predau!) o „Lecţie de zâmbet” micilor spectatori dobrogeni. Având „baza operaţională” în frumoasa localitate constănţeană Cobadin şi o gazdă perfectă în persoana domnului Constantin Ciopec (directorul Casei de Cultură din localitate), membrii echipei de turneu au străbătut meleagurile dobrogene în lung şi în lat, susţinând un număr de 30 de reprezentaţii. Trebuie remarcat faptul că toate căminele culturale din judeţul Constanţa arată impecabil, aici desfăşurându-se un amplu proiect al Consiliului Judeţean în acest sens. Un alt program important al zonei este „Să scoatem Dobrogea din noroi!” şi se referă la pietruirea totală a uliţelor de pământ. Peste zece mii de spectatori de toate vârstele s-au bucurat de spectacolul muzical-distractiv-educativ interactiv prezentat de artiştii târgovişteni.
Îmbinând activitatea de turneu cu cea de vizitare de obiective turistice şi de interes cultural, trebuie remarcat faptul că echipa a fost prezentă în: localitatea Fântâna Mare (un sat turcesc tradiţional), la Mănăstirile Techirghiol şi Sfânta Maria Magdalena, dar şi – pentru câteva ore - la Balcik (în Bulgaria). Castelul Reginei Maria, Grădina Botanică şi centrul staţiunii ne-au impresionat. Impresionant este şi sediul cel nou şi modern al primăriei din Cumpăna. De asemenea, deosebit este parcul din centrul comunei Peştera. Voi reveni cu amănunte şi note de drum în viitoarele numere ale publicaţiei noastre.
Preluat din ziarul "Avangarda", 19.02.2009)