Acasa
Cum se cotează un centimetru pătrat de artă?
Cotații pentru 1.000 de artiști români, randamente anuale, marketing, networking și un CEO venit din banking: regulile pieței de artă încep să se schimbe.
E o seară oarecare de octombrie. Treizeci dintre oamenii bogați ai Bucureștiului se grăbesc, cam în același interval orar, să ajungă pe Strada Logofăt Luca Stroici din centrul orașului. Destinația e una dintre reședințele de epocă din zonă, sediul celei mai noi dintre casele de licitație din România – e vorba de Artmark –, iar pretextul oficial al reuniunii e lansarea ultimului model BMW Seria 5. Invitații sunt însă – mai mult sau mai puțin – interesați și de tablourile expuse în reședință.
Și, dincolo de faptul că sunt potențiali investitori în artă, sunt și clienți, cu toții, ai diviziei de private banking a Citibank. Amfitrioană e chiar o bancheriță: Manuela Plăpcianu, fost nr. 1 la Bancpost, care tocmai a preluat luna trecută – după 15 ani de banking – funcția de CEO al Artmark; e un viraj oarecum surprinzător de carieră: arareori bancherii consimt să pătrundă, cu arme și bagaje, pe teritoriul mai degrabă lipsit de rigoare al artei.
Pe amfitrioană și pe invitații săi îi unește însă, printre altele, și o nevoie comună: aceea de a transfera măcar câțiva dintre termenii de bază din jargonul dialogurilor dintre investitori pe teritoriul vag și încă dominat de instincte al negoțului cu artă. Care e, de pildă, randamentul unei investiții făcute acum 15 ani într‑un tablou de Ion Pacea? S‑ar putea da, drept răspuns, un procent? Și ar putea pune un investitor în artă un tablou al unui pictor român drept garanție pentru un credit bancar?
ETALOANELE ARTMARK.
Întrebările își caută încă răspunsurile pe piața românească – pe alte piețe l‑au găsit de mult. La Londra sunt zile în care volumul tranzacțiilor pe piața de artă „depășește cu mult“, spune Plăpcianu, volumul tranzacțiilor cu fonduri mutuale. Cunoscuta fotografă Annie Leibovitz a obținut recent un credit de 15 milioane de dolari punând drept garanție drepturile de autor pentru fotografiile sale. În primăvară, Metropolitan Opera din New York, în criză de cash, a reușit să obțină un credit substanțial, de valoare rămasă necunoscută – presa americană vehiculează cifra de 20 mil. dolari, Manuela Plăpcianu vorbește de 35 mil. dolari –, punând garanție două picturi murale de Marc Chagall, „The Triumph of Music“ și „The Sources of Music“.
Mai aproape de noi, în Ungaria, băncile acceptă deja drept gaj opere de artă, spune CEO‑ul de la Artmark. Evident, sunt preferate, când vine vorba de garanții colaterale, acele opere de artă listate în cataloagele de specialitate.
Începe să iasă la iveală, astfel, și motivul pentru care fondatorii Artmark – avocatul Alexandru Bâldea, fostul ambasador al României în Elveția, Radu Boroianu, și un fond elvețian de investiții – au adus un bancher în compania pe care au înființat‑o anul trecut. În următoarele săptămâni, Manuela Plăpcianu va gestiona lansarea în România, în premieră, a unei serii de indici de piață – dar și de autor – care vor traduce în limbaj de business valoarea investițiilor în artă.
E vorba, mai precis, de un catalog în care va fi înscris randamentul anual mediu oferit până acum de operele a peste 1.000 de artiști români – acesta ar fi așa‑numitul index principal Artmark, care ia în calcul vânzările publice din ultimii ani din România. Și mai sunt alți trei indici. Artmark Conservator, de pildă, duce cu gândul la indicele Dow Jones, care e calculat pe baza unui portofoliu de companii americane majore, de la Coca‑Cola la Intel sau IBM.
Artmark Invest, la rândul lui, seamănă – în privința logicii după care e întocmit – cu indicele pieței secundare NASDAQ, pe care sunt listate companii mai mici, dar cu o creștere anuală mai mare. „Dacă IBM este (echivalentul lui – n.r.) Picasso“, spune Plăpcianu, nu trebuie ignorat faptul că „pe piață există multe companii mici de soft, de exemplu, care cresc foarte repede“. Și mai există și Artmark Lichid, un indice care‑i va interesa în principal pe cei care vor să facă tranzacții cu artă pe termen scurt.
IMPACTUL ASUPRA PIEȚEI. Pentru artiști, lansarea în premieră a unor astfel de instrumente de măsură e un pas important: pictorița Suzana Dan, de pildă, crede că astfel de inițiative de reglementare a pieței de artă sunt bine venite, „cu condiția să nu existe criterii subiective în realizarea acestor indici“. Investitorii și colecționarii vor reuși, și ei, să calce pe un teren mai solid când decid să cumpere opere de artă. Omul de afaceri Radu Enache de exemplu, care are în proprietate – pe lângă lanțul hotelier Continental, cea mai cunoscută dintre investițiile sale – și o colecție importantă de antichități (mobilier, porțelan, ceasuri), crede că indicii Artmark îl vor ajuta să se orienteze când va fi să investească în opere ale pictorilor contemporani.
„Urmăresc îndeaproape acest segment, încă nu am cumpărat nimic, dar mă interesează“, spune Enache, adăugând că nu frecventează licitațiile organizate în București, dar e client al caselor Drouot din Paris și Dorotheum din Viena. De ce? „Oferta este mult mai mare și prețurile sunt mai mici decât în București“, explică omul de afaceri, care spune că, pe lângă faptul că e preocupat de colecția personală, a cumpărat obiecte de artă în valoare de câteva milioane de euro pentru a decora Grand Hotel Continental din București, pe care urmează să‑l inaugureze chiar luna aceasta.
DESPRE RECORDURI ȘI RANDAMENTE. Planul lui Plăpcianu de a cuantifica în acest fel piața de artă ar trebui să ducă – la un moment dat – la creșterea volumului de investiții în domeniu. Sigur, sumele obținute din vânzarea de artiști români nu rivalizează nici pe departe cu cele ale caselor mari de licitație – recordul e deținut de Artmark, care în iunie 2009 a vândut un tablou de Camil Ressu cu 160.000 de euro –, dar asta nu înseamnă că piața nu e în creștere. Iată și o altă cifră relevantă: cofondatorul Artmark Alexandru Bâldea – care a început să colecționeze opere de artă în urmă cu zece ani – spune că randamentul mediu anual al artiștilor români tranzacționați public în România din 1995 încoace este de 27,4%.
În prezent, jumătate dintre clienții Artmark sunt investitori – antreprenori, manageri, bancheri care pe de o parte vor să‑și plaseze banii, de cealaltă încearcă să capete, prin aceste așa‑numite „investiții din pasiune“, un statut diferit. CEO‑ul Artmark spune – lucru rar auzit în această perioadă – că investițiile în artă „și‑au conservat valoarea incomparabil mai bine decât alte investiții“.
VIITORUL SUNĂ BINE.Dincolo de pasiune, însă, Artmark e un business: cofondatorul Alexandru Bâldea estimează că va încheia anul cu vânzări de 2–2,5 milioane de euro, care ar urma să crească anul viitor la 3 milioane de euro. Deși casa de licitații e nouă pe piață, există deja artiști care lucrează exclusiv cu Artmark, evident în schimbul unui comision variabil. De notat că, în cazul licitațiilor, Artmark percepe un comision de 12% de la vânzător – proprietarul lucrării – și de 20% de la cumpărător.
„Modelul nostru de business este unul... foarte de business“, glumește Plăpcianu, care crede că Artmark ar putea, prin regulile noi pe care încearcă să le impună pe piață, și să promoveze artiștii români în străinătate. Până atunci însă încearcă să consolideze imaginea proiectată la înființarea Artmark, cea de „one‑stop‑shop“: pe lângă casa de licitații, compania deține două galerii – una de artă modernă și alta pentru artă de patrimoniu – și oferă și consultanță potențialilor investitori.
Plăpcianu mizează mult, fără îndoială, pe expertiza pe care a acumulat‑o în domeniul bancar – la Bancpost, UniCredit Țiriac, HVB Bank și fosta ABN Amro. Discursul ei, de altfel, e dominat de termeni financiari. Are experiență „în managementul unor proiecte complexe, fuziuni și achiziții, optimizarea resurselor, marketing aplicat“, și a făcut pionierat în domenii emergente și în economii emergente, spune ea. Dar mai important poate decât orice e acum rolul noului CEO al Artmark în relația cu băncile, mai precis cu diviziile lor de private banking: clienții acestora se încadrează perfect în profilul ideal de client al casei de licitații pe care o conduce; o dovadă e întâlnirea de luna trecută a celor treizeci de clienți Citibank la sediul Artmark din Logofăt Luca Stroici.
Monica Ionescu, director al diviziei de private banking a UniCredit Țiriac, confirmă că are relații cu Artmark și că deja a început să direcționeze spre casa de licitații clienții care vor să investească în artă. Iar Octavia Cutuș, care ocupă o poziție similară la Raiffeisen Bank – instituție care nu oferă, în România, nici un fel de servicii legate de investițiile în artă –, spune că rețeaua din Ungaria a băncii acceptă deja tablourile de valoare drept garanții pentru credite.
Deocamdată însă, Plăpcianu își privește noul job drept unul de pionierat: știe bine că până acum investițiile de artă au avut valori mici și au fost spontane, și că sunt puțini cei care se pot lăuda că au o strategie când cumpără obiecte de artă. Nici nu se putea altfel, de vreme ce piața neagră (fără garanții și acte) a vânzărilor cu artă e încă mare și o estimare a volumului anual total al tranzacțiilor e greu de făcut. „Încerc să aduc un altfel de argument discursului cultural românesc“, spune ea.
Și‑a propus să folosească „orice mecanism de marketing și orice vector pragmatic“ pentru a construi o nouă imagine pieței locale de artă – o piață nereglementată, haotică, dar „extrem de interesantă“ din punctul de vedere al ofertei. „Până acum a lipsit o percepție obiectivă a artei, e anevoie să investești când nu știi valoarea lucrării“, adaugă Plăpcianu. Și ce poate fi mai motivant pentru un fost bancher decât să facă puțină disciplină într‑un domeniu în care se amestecă frecvent, în proporții variabile, banii și pasiunea?
--------------------------------------------------------------------------------
UN SET DE INDICI
Dincolo de indexul principal, Artmark mai oferă alți trei indici pe care‑i calculează lunar:
1. ARTMARK LICHID - Măsoară lichiditatea pe termen scurt a unei investiții și se obține luând în calcul un portofoliu de 100 de artiști, cei mai tranzacționați în ultimii cinci ani. Este recomandat, prin urmare, investitorilor pe termen scurt.
2. ARTMARK CONSERVATOR - Un indice pentru colecționari, care ia în calcul 100 de artiști intrați în conștiința publică; include pictori și sculptori necontemporani (75% respectiv 10%), dar și artiști contemporani (15%) și măsoară evoluția prețurilor obținute în ultimii cinci ani în vânzări publice.
3. ARTMARK INVEST - Se adresează atât investitorului de portofoliu, cât și colecționarului și ia în calcul cei mai rentabili 100 de artiști din ultimii cinci ani, adică cei care au înregistrat în această perioadă cea mai mare medie a randamentelor anuale.
Arta pe centimetrul pătrat
Ce randament poți avea investind în artă? Artmark a monitorizat toate vânzările publice făcute în România din 1995 încoace pentru lucrările a 1.000 de artiști români, de patrimoniu și contemporani. A rezultat, pe baza metodei europene de calcul al prețului mediu pe centimetru pătrat, așa‑numitul index principal Artmark. Ca exemplu, iată cum a evoluat randamentul unei investiții în picturi de Ion Pacea:
An euro/cm2 randament (%)
1999 1.306,62 n/a
2000 549,04 ‑ 57,98
2001 453,84 ‑ 17,34
2002 327,32 ‑27,88
2003 472,98 +44,50
2004 654,69 +38,42
2005 965,07 +47,41
2006 1.044,42 +8,22
2007 1.213,16 +16,16
2008 1.325,98 +9,30
2009 1.774,65 +33,84
Sursa: Artmark
--------------------------------------------------------------------------------
Bătălia titanilor
Anul 2008 e un moment de răscruce în războiul dintre cele două mari case globale de licitații: Sotheby’s ieșit pe primul loc, depășind Christie’s, notează „Art Market Trends 2008“.
1. DUPĂ VENITURI. Vânzările anuale consolidate ale Sotheby’s au fost anul trecut de 5,3 mld. $, arată rapoartele financiare ale companiei, față de 5,1 mld. $, cât a obținut Christie’s potrivit Reuters
2. PROCENT DIN PIAȚĂ. Împreună, cele două case au generat 73% din veniturile globale provenite din licitații, arată un studiu Artprice
3. UN SEGMENT OCUPAT. În 2008, Sotheby’s și Christie’s au vândut 929 din cele 1.064 piese de peste 1 mil. $ licitate în 2008, ceea ce înseamnă 87% din așa‑numitele vânzări „ultra top end“
4. DUOPOL ÎN TOP 100. Ca număr de piese vândute, cele două case cumulează doar 15,84% din piața globală, ocupând însă primele 67 de locuri din clasamentul celor mai bine vândute lucrări ale anului
--------------------------------------------------------------------------------
Intrarea în convalescență
Piața globală de artă se apropie de sfârșitul celui de‑al doilea an de scădere: sunt semne de intrare în convalescență, previziunile pe 2010 vorbind de un an de stagnare.
1. PRIMELE SEMNE BUNE. La capătul a cinci trimestre de scădere, piața a început să dea semne de stabilizare și chiar de creștere, pe unele segmente, în această toamnă; indicele de încredere calculat de ArtTactic a început să crească la mijlocul anului, după o scădere dramatică, de 81%, în decembrie 2008 față de mai 2008.
2. FACTORI DE FRÂNARE. Printre motivele rezultatelor din 2009 se numără selectivitatea crescută a cumpărătorilor și lichiditatea în scădere a pieței de licitații.
3. URMEAZĂ REVENIREA. Președintele Christie’s Europe, Jussi Pylkkanen, estima pentru Reuters la mijlocul anului că recesiunea curentă va fi mai scurtă și mai puțin severă pentru piața artei decât cele anterioare.
4. CE VA FI. Pylkkanen estima că businessul pe care‑l conduce, deținut de miliardarul francez François Pinault, va încheia 2009 cu venituri de 3,3–4,6 mld. $; în 2010 se așteaptă la stagnare: „Nu văd o creștere puternică, dar cu siguranță nu prevăd o scădere de vreun fel“.
--------------------------------------------------------------------------------
Digi‑licitații
În iulie, Christie’s a lansat, împreună cu iPhone, o aplicație prin care cei interesați pot fi la curent cu oferta casei de licitații. Scopul: creșterea veniturilor diviziei online, care anul trecut a generat 82 mil. $.
1) aplicația include versiunile virtuale ale tuturor cataloagelor, fotografii de calitate ale obiectelor puse în vânzare, dar și rezultatele în timp real ale licitațiilor
2) prin intermediul aplicației, oricine poate trimite Christie’s, pentru evaluare, fotografii ale obiectelor pe care vrea să le vândă
3) Christie’s oferă participanților, de anul acesta, posibilitatea de a licita prin telefon; e al doilea pas de digitalizare a licitațiilor, după ce anul trecut compania a început să trimită clienților informații prin SMS
Cotații pentru 1.000 de artiști români, randamente anuale, marketing, networking și un CEO venit din banking: regulile pieței de artă încep să se schimbe.
E o seară oarecare de octombrie. Treizeci dintre oamenii bogați ai Bucureștiului se grăbesc, cam în același interval orar, să ajungă pe Strada Logofăt Luca Stroici din centrul orașului. Destinația e una dintre reședințele de epocă din zonă, sediul celei mai noi dintre casele de licitație din România – e vorba de Artmark –, iar pretextul oficial al reuniunii e lansarea ultimului model BMW Seria 5. Invitații sunt însă – mai mult sau mai puțin – interesați și de tablourile expuse în reședință.
Și, dincolo de faptul că sunt potențiali investitori în artă, sunt și clienți, cu toții, ai diviziei de private banking a Citibank. Amfitrioană e chiar o bancheriță: Manuela Plăpcianu, fost nr. 1 la Bancpost, care tocmai a preluat luna trecută – după 15 ani de banking – funcția de CEO al Artmark; e un viraj oarecum surprinzător de carieră: arareori bancherii consimt să pătrundă, cu arme și bagaje, pe teritoriul mai degrabă lipsit de rigoare al artei.
Pe amfitrioană și pe invitații săi îi unește însă, printre altele, și o nevoie comună: aceea de a transfera măcar câțiva dintre termenii de bază din jargonul dialogurilor dintre investitori pe teritoriul vag și încă dominat de instincte al negoțului cu artă. Care e, de pildă, randamentul unei investiții făcute acum 15 ani într‑un tablou de Ion Pacea? S‑ar putea da, drept răspuns, un procent? Și ar putea pune un investitor în artă un tablou al unui pictor român drept garanție pentru un credit bancar?
ETALOANELE ARTMARK.
Întrebările își caută încă răspunsurile pe piața românească – pe alte piețe l‑au găsit de mult. La Londra sunt zile în care volumul tranzacțiilor pe piața de artă „depășește cu mult“, spune Plăpcianu, volumul tranzacțiilor cu fonduri mutuale. Cunoscuta fotografă Annie Leibovitz a obținut recent un credit de 15 milioane de dolari punând drept garanție drepturile de autor pentru fotografiile sale. În primăvară, Metropolitan Opera din New York, în criză de cash, a reușit să obțină un credit substanțial, de valoare rămasă necunoscută – presa americană vehiculează cifra de 20 mil. dolari, Manuela Plăpcianu vorbește de 35 mil. dolari –, punând garanție două picturi murale de Marc Chagall, „The Triumph of Music“ și „The Sources of Music“.
Mai aproape de noi, în Ungaria, băncile acceptă deja drept gaj opere de artă, spune CEO‑ul de la Artmark. Evident, sunt preferate, când vine vorba de garanții colaterale, acele opere de artă listate în cataloagele de specialitate.
Începe să iasă la iveală, astfel, și motivul pentru care fondatorii Artmark – avocatul Alexandru Bâldea, fostul ambasador al României în Elveția, Radu Boroianu, și un fond elvețian de investiții – au adus un bancher în compania pe care au înființat‑o anul trecut. În următoarele săptămâni, Manuela Plăpcianu va gestiona lansarea în România, în premieră, a unei serii de indici de piață – dar și de autor – care vor traduce în limbaj de business valoarea investițiilor în artă.
E vorba, mai precis, de un catalog în care va fi înscris randamentul anual mediu oferit până acum de operele a peste 1.000 de artiști români – acesta ar fi așa‑numitul index principal Artmark, care ia în calcul vânzările publice din ultimii ani din România. Și mai sunt alți trei indici. Artmark Conservator, de pildă, duce cu gândul la indicele Dow Jones, care e calculat pe baza unui portofoliu de companii americane majore, de la Coca‑Cola la Intel sau IBM.
Artmark Invest, la rândul lui, seamănă – în privința logicii după care e întocmit – cu indicele pieței secundare NASDAQ, pe care sunt listate companii mai mici, dar cu o creștere anuală mai mare. „Dacă IBM este (echivalentul lui – n.r.) Picasso“, spune Plăpcianu, nu trebuie ignorat faptul că „pe piață există multe companii mici de soft, de exemplu, care cresc foarte repede“. Și mai există și Artmark Lichid, un indice care‑i va interesa în principal pe cei care vor să facă tranzacții cu artă pe termen scurt.
IMPACTUL ASUPRA PIEȚEI. Pentru artiști, lansarea în premieră a unor astfel de instrumente de măsură e un pas important: pictorița Suzana Dan, de pildă, crede că astfel de inițiative de reglementare a pieței de artă sunt bine venite, „cu condiția să nu existe criterii subiective în realizarea acestor indici“. Investitorii și colecționarii vor reuși, și ei, să calce pe un teren mai solid când decid să cumpere opere de artă. Omul de afaceri Radu Enache de exemplu, care are în proprietate – pe lângă lanțul hotelier Continental, cea mai cunoscută dintre investițiile sale – și o colecție importantă de antichități (mobilier, porțelan, ceasuri), crede că indicii Artmark îl vor ajuta să se orienteze când va fi să investească în opere ale pictorilor contemporani.
„Urmăresc îndeaproape acest segment, încă nu am cumpărat nimic, dar mă interesează“, spune Enache, adăugând că nu frecventează licitațiile organizate în București, dar e client al caselor Drouot din Paris și Dorotheum din Viena. De ce? „Oferta este mult mai mare și prețurile sunt mai mici decât în București“, explică omul de afaceri, care spune că, pe lângă faptul că e preocupat de colecția personală, a cumpărat obiecte de artă în valoare de câteva milioane de euro pentru a decora Grand Hotel Continental din București, pe care urmează să‑l inaugureze chiar luna aceasta.
DESPRE RECORDURI ȘI RANDAMENTE. Planul lui Plăpcianu de a cuantifica în acest fel piața de artă ar trebui să ducă – la un moment dat – la creșterea volumului de investiții în domeniu. Sigur, sumele obținute din vânzarea de artiști români nu rivalizează nici pe departe cu cele ale caselor mari de licitație – recordul e deținut de Artmark, care în iunie 2009 a vândut un tablou de Camil Ressu cu 160.000 de euro –, dar asta nu înseamnă că piața nu e în creștere. Iată și o altă cifră relevantă: cofondatorul Artmark Alexandru Bâldea – care a început să colecționeze opere de artă în urmă cu zece ani – spune că randamentul mediu anual al artiștilor români tranzacționați public în România din 1995 încoace este de 27,4%.
În prezent, jumătate dintre clienții Artmark sunt investitori – antreprenori, manageri, bancheri care pe de o parte vor să‑și plaseze banii, de cealaltă încearcă să capete, prin aceste așa‑numite „investiții din pasiune“, un statut diferit. CEO‑ul Artmark spune – lucru rar auzit în această perioadă – că investițiile în artă „și‑au conservat valoarea incomparabil mai bine decât alte investiții“.
VIITORUL SUNĂ BINE.Dincolo de pasiune, însă, Artmark e un business: cofondatorul Alexandru Bâldea estimează că va încheia anul cu vânzări de 2–2,5 milioane de euro, care ar urma să crească anul viitor la 3 milioane de euro. Deși casa de licitații e nouă pe piață, există deja artiști care lucrează exclusiv cu Artmark, evident în schimbul unui comision variabil. De notat că, în cazul licitațiilor, Artmark percepe un comision de 12% de la vânzător – proprietarul lucrării – și de 20% de la cumpărător.
„Modelul nostru de business este unul... foarte de business“, glumește Plăpcianu, care crede că Artmark ar putea, prin regulile noi pe care încearcă să le impună pe piață, și să promoveze artiștii români în străinătate. Până atunci însă încearcă să consolideze imaginea proiectată la înființarea Artmark, cea de „one‑stop‑shop“: pe lângă casa de licitații, compania deține două galerii – una de artă modernă și alta pentru artă de patrimoniu – și oferă și consultanță potențialilor investitori.
Plăpcianu mizează mult, fără îndoială, pe expertiza pe care a acumulat‑o în domeniul bancar – la Bancpost, UniCredit Țiriac, HVB Bank și fosta ABN Amro. Discursul ei, de altfel, e dominat de termeni financiari. Are experiență „în managementul unor proiecte complexe, fuziuni și achiziții, optimizarea resurselor, marketing aplicat“, și a făcut pionierat în domenii emergente și în economii emergente, spune ea. Dar mai important poate decât orice e acum rolul noului CEO al Artmark în relația cu băncile, mai precis cu diviziile lor de private banking: clienții acestora se încadrează perfect în profilul ideal de client al casei de licitații pe care o conduce; o dovadă e întâlnirea de luna trecută a celor treizeci de clienți Citibank la sediul Artmark din Logofăt Luca Stroici.
Monica Ionescu, director al diviziei de private banking a UniCredit Țiriac, confirmă că are relații cu Artmark și că deja a început să direcționeze spre casa de licitații clienții care vor să investească în artă. Iar Octavia Cutuș, care ocupă o poziție similară la Raiffeisen Bank – instituție care nu oferă, în România, nici un fel de servicii legate de investițiile în artă –, spune că rețeaua din Ungaria a băncii acceptă deja tablourile de valoare drept garanții pentru credite.
Deocamdată însă, Plăpcianu își privește noul job drept unul de pionierat: știe bine că până acum investițiile de artă au avut valori mici și au fost spontane, și că sunt puțini cei care se pot lăuda că au o strategie când cumpără obiecte de artă. Nici nu se putea altfel, de vreme ce piața neagră (fără garanții și acte) a vânzărilor cu artă e încă mare și o estimare a volumului anual total al tranzacțiilor e greu de făcut. „Încerc să aduc un altfel de argument discursului cultural românesc“, spune ea.
Și‑a propus să folosească „orice mecanism de marketing și orice vector pragmatic“ pentru a construi o nouă imagine pieței locale de artă – o piață nereglementată, haotică, dar „extrem de interesantă“ din punctul de vedere al ofertei. „Până acum a lipsit o percepție obiectivă a artei, e anevoie să investești când nu știi valoarea lucrării“, adaugă Plăpcianu. Și ce poate fi mai motivant pentru un fost bancher decât să facă puțină disciplină într‑un domeniu în care se amestecă frecvent, în proporții variabile, banii și pasiunea?
--------------------------------------------------------------------------------
UN SET DE INDICI
Dincolo de indexul principal, Artmark mai oferă alți trei indici pe care‑i calculează lunar:
1. ARTMARK LICHID - Măsoară lichiditatea pe termen scurt a unei investiții și se obține luând în calcul un portofoliu de 100 de artiști, cei mai tranzacționați în ultimii cinci ani. Este recomandat, prin urmare, investitorilor pe termen scurt.
2. ARTMARK CONSERVATOR - Un indice pentru colecționari, care ia în calcul 100 de artiști intrați în conștiința publică; include pictori și sculptori necontemporani (75% respectiv 10%), dar și artiști contemporani (15%) și măsoară evoluția prețurilor obținute în ultimii cinci ani în vânzări publice.
3. ARTMARK INVEST - Se adresează atât investitorului de portofoliu, cât și colecționarului și ia în calcul cei mai rentabili 100 de artiști din ultimii cinci ani, adică cei care au înregistrat în această perioadă cea mai mare medie a randamentelor anuale.
Arta pe centimetrul pătrat
Ce randament poți avea investind în artă? Artmark a monitorizat toate vânzările publice făcute în România din 1995 încoace pentru lucrările a 1.000 de artiști români, de patrimoniu și contemporani. A rezultat, pe baza metodei europene de calcul al prețului mediu pe centimetru pătrat, așa‑numitul index principal Artmark. Ca exemplu, iată cum a evoluat randamentul unei investiții în picturi de Ion Pacea:
An euro/cm2 randament (%)
1999 1.306,62 n/a
2000 549,04 ‑ 57,98
2001 453,84 ‑ 17,34
2002 327,32 ‑27,88
2003 472,98 +44,50
2004 654,69 +38,42
2005 965,07 +47,41
2006 1.044,42 +8,22
2007 1.213,16 +16,16
2008 1.325,98 +9,30
2009 1.774,65 +33,84
Sursa: Artmark
--------------------------------------------------------------------------------
Bătălia titanilor
Anul 2008 e un moment de răscruce în războiul dintre cele două mari case globale de licitații: Sotheby’s ieșit pe primul loc, depășind Christie’s, notează „Art Market Trends 2008“.
1. DUPĂ VENITURI. Vânzările anuale consolidate ale Sotheby’s au fost anul trecut de 5,3 mld. $, arată rapoartele financiare ale companiei, față de 5,1 mld. $, cât a obținut Christie’s potrivit Reuters
2. PROCENT DIN PIAȚĂ. Împreună, cele două case au generat 73% din veniturile globale provenite din licitații, arată un studiu Artprice
3. UN SEGMENT OCUPAT. În 2008, Sotheby’s și Christie’s au vândut 929 din cele 1.064 piese de peste 1 mil. $ licitate în 2008, ceea ce înseamnă 87% din așa‑numitele vânzări „ultra top end“
4. DUOPOL ÎN TOP 100. Ca număr de piese vândute, cele două case cumulează doar 15,84% din piața globală, ocupând însă primele 67 de locuri din clasamentul celor mai bine vândute lucrări ale anului
--------------------------------------------------------------------------------
Intrarea în convalescență
Piața globală de artă se apropie de sfârșitul celui de‑al doilea an de scădere: sunt semne de intrare în convalescență, previziunile pe 2010 vorbind de un an de stagnare.
1. PRIMELE SEMNE BUNE. La capătul a cinci trimestre de scădere, piața a început să dea semne de stabilizare și chiar de creștere, pe unele segmente, în această toamnă; indicele de încredere calculat de ArtTactic a început să crească la mijlocul anului, după o scădere dramatică, de 81%, în decembrie 2008 față de mai 2008.
2. FACTORI DE FRÂNARE. Printre motivele rezultatelor din 2009 se numără selectivitatea crescută a cumpărătorilor și lichiditatea în scădere a pieței de licitații.
3. URMEAZĂ REVENIREA. Președintele Christie’s Europe, Jussi Pylkkanen, estima pentru Reuters la mijlocul anului că recesiunea curentă va fi mai scurtă și mai puțin severă pentru piața artei decât cele anterioare.
4. CE VA FI. Pylkkanen estima că businessul pe care‑l conduce, deținut de miliardarul francez François Pinault, va încheia 2009 cu venituri de 3,3–4,6 mld. $; în 2010 se așteaptă la stagnare: „Nu văd o creștere puternică, dar cu siguranță nu prevăd o scădere de vreun fel“.
--------------------------------------------------------------------------------
Digi‑licitații
În iulie, Christie’s a lansat, împreună cu iPhone, o aplicație prin care cei interesați pot fi la curent cu oferta casei de licitații. Scopul: creșterea veniturilor diviziei online, care anul trecut a generat 82 mil. $.
1) aplicația include versiunile virtuale ale tuturor cataloagelor, fotografii de calitate ale obiectelor puse în vânzare, dar și rezultatele în timp real ale licitațiilor
2) prin intermediul aplicației, oricine poate trimite Christie’s, pentru evaluare, fotografii ale obiectelor pe care vrea să le vândă
3) Christie’s oferă participanților, de anul acesta, posibilitatea de a licita prin telefon; e al doilea pas de digitalizare a licitațiilor, după ce anul trecut compania a început să trimită clienților informații prin SMS
