Primăria Sectorului 4, prin Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu”, organizează duminică, 12 septembrie a.c., între orele 11.00 – 13.00, în Parcul Lumea Copiilor – Grădina Valorilor Româneşti, spectacolul BOBOCEI DE CLASA-NTÂI, dedicat micuţilor care vor păşi pragul şcolii în această toamnă.
În spectacol vor evolua: grupul vocal Liliput, Andra şi Răzvan, Ansamblul „Plai Românesc”, grupul de balet condus de Svetlana Zotina, urmând să fie lansat şi albumul muzical BOBOCEI DE CLASA-NTÂI. Cu poezii şi cântece, acesta evocă emoţia primei întâlniri cu şcoala şi trecerea într-un alt moment al copilăriei, în care cei mici, odată ajunşi şcolari, vor avea mai multe responsabilităţi.
Ca de obicei, nu vor lipsi distracţia, baloanele colorate, şi, desigur, atelierele de creaţie tematice: „colorează toamna”, „confecţionează-ţi un semn de carte” sau „decorează un creion”.
Cu această ocazie, va fi organizată Tombola Boboceilor, la care vor putea să se înscrie piticii care intră în clasa a I-a, câştigătorii primind drept premii ghiozdane şi rechizite.