Cultura pentru toti

Doriți să reacționați la acest mesaj? Creați un cont în câteva clickuri sau conectați-vă pentru a continua.
Cultura pentru toti

Pentru toti cei interesati de nivelul de cultura al romanilor


    Casa de Cultura din Onesti, ravnita de Primarie

    Admin
    Admin
    Admin


    Numarul mesajelor : 608
    Data de inscriere : 04/02/2009
    Varsta : 76
    Localizare : Ashkelon, Israel

    Casa de Cultura din Onesti, ravnita de Primarie Empty Casa de Cultura din Onesti, ravnita de Primarie

    Mesaj  Admin Sam 21 Mar 2009 - 16:23

    Primarul din Onesti, Emil Lemnaru, si-a reafirmat intentia de a continua demersurile in vederea preluarii Casei de Cultura de catre municipalitate. Initiativa dateaza de ani de zile, insa nu a avut niciun succes pana in prezent.

    “Noi am facut o propunere, pentru a trece Casa de Cultura la municipalitate – a precizat primarul Emil Lemnaru. Poate reusim, pana la urma, sa preluam aceasta institutie, intrucat Casa de Cultura are nevoie urgenta de investitii, iar – pe de alta parte – noi vom putea sa sustinem mai bine actul de cultura”. Demersurile facute de administratia publica onesteana s-au izbit de refuzul Asociatiei Nationale a Caselor de Cultura din Romania (ANCCR), organism care are putere de decizie in aceasta situatie. Lucrurile nu sunt prea clare in privinta proprietarului acestor case de cultura, care erau ale sindicatelor, pana la evenimentele din decembrie 1989. Denumirea se mai pastreaza inca, dar sindicatele mai sunt reprezentate in ANCCR doar la nivel de confederatii.

    Doar profituri, zero investitii

    In privinta motivului pentru care ANCCR refuza sa cedeze vreo casa de cultura catre administratiile locale, situatia este mult mai clara: asociatia nu investeste niciun ban in aceste institutii, dar realizeaza venituri cu ajutorul lor, pentru ca pretinde o anumita taxa, stabilita ca procent din incasarile realizate. Pe de alta parte, primariile nu pot investi sume mari de bani in casele de cultura, atata timp cat nu sunt ale lor. In aceasta situatie, casele de cultura au trecut in sistem de autofinantare, obtinand venituri din unele activitati economice, cum ar fi inchirierea de spatii catre societatile comerciale. Cum sursele de venituri sunt limitate, multe case de cultura din Romania si-au inchis activitatea, iar cladirile au intrat in paragina.

    Bugetul Onestiului salveaza Casa de Cultura

    La Onesti, situatia e un pic mai buna, iar Casa de Cultura a municipiului a supravietuit pana acum si este inca activa, ba chiar a atins performante de invidiat, mai ales prin organizarea celui mai mare festival de muzica pentru copii din Europa, “TI AMO”. Insa acest lucru nu a fost posibil decat prin sprijinul masiv al Primariei si Consiliului Local Onesti, care au alocat fonduri substantiale in acest sens.
    De la bugetul local s-au mai finantat si unele lucrari de reparatii curente, cum ar fi cele care se executa in prezent la instalatiile de termoficare, pentru care Casa de Cultura a primit 20.000 de RON. Insa pentru reparatii capitale, sumele necesare sunt mult prea mari, chiar si pentru bugetul local al Onestiului.

    Incalzire scumpa, conducte vechi

    Pe timpul iernii, cheltuielile cu incalzirea sunt enorme, data fiind suprafata foarte mare a imobilului si marimea unor incaperi precum sala de spectacole. Sistemul de termoficare ar trebui reabilitat in totalitate, intrucat conductele sunt atat de uzate incat pot ceda in orice moment, la fel cum se poate intampla si cu instalatia electrica. Primarul Emil Lemnaru a lasat sa se inteleaga ca toate aceste probleme pot fi rezolvate daca institutia de cultura va fi preluata de municipalitate, motiv pentru care s-a declarat decis sa continue demersurile incepute cu ani in urma.

    Gheorghe LEU

    (preluat din "Observator de Bacau" din 9 oct.2007)

      Data/ora curentă este: Vin 15 Noi 2024 - 3:36