Programul 'Profesori pe şine', iniţiat de Universitatea Ebraică din Ierusalim, este menit să sporească prestigiul învăţământului superior din Israel. Prima prelegere a fost ţinută într-un tren de periferie de către profesorul Hanoch Gutfreund, informează Lenta.ru.
Prelegerea, a cărei temă a fost corespondenţa de dragoste a lui Albert Einstein, a început la orele 9.00 în trenul cu ruta Modiin-Tel Aviv. Apelând la citate din scrisorile pe care marele om de ştiinţă le adresase celor două soţii ale sale, profesorul Gutfreund a povestit despre viaţa personală a lui Einstein în perioada în care punea bazele teoriei relativităţii.
Comentând tematica prelegerii, el a afirmat că organizatorii acţiunii au dorit să povestească despre ceva legat de ştiinţă, dar în acelaşi timp să aibă posibilitatea să comunice cu un auditoriu cât mai larg.
La finalul prelegerii, profesorul Gutfreund a spus, cu umor, că înainte nu avusese posibilitatea să ţină lecţii unor oameni dintre care jumătate stăteau cu spatele la el. Potrivit lui, ascultătorii l-au primit cu entuziasm, în pofida întreruperilor cauzate de opririle în staţii şi de 'vizitele' conductorilor.
În Universitatea Ebraică din Ierusalim se află arhiva lui Albert Einstein şi scrisorile sale personale. La vremea sa, marele savant a lăsat universităţii inclusiv drepturile asupra utilizării comerciale a numelui şi chipului său.