Acasa
Pentru arhitectul Lorin Niculae, Roşia Montană este un amestec ciudat: peisaje care taie respiraţia stau alături de case gata să se prăbuşească şi de oameni puternici, dar cu o privire obosită şi neîncrezătoare.
În urmă cu cinci ani, Niculae a început un proiect fotografic personal numit „România, ţara mea”, care îşi propunea să arate România frumoasă. Iniţial, şi-a făcut un site
la rugămintea foştilor săi colegi de liceu plecaţi în străinătate, care îi cereau poze cu locuri din Bucureşti pe care nu le mai văzuseră de ani de zile.
„Universităţile din Statele Unite au avut nevoie de ei pentru că în străinătate se investeşte în cercetare. Mulţi m-au întrebat „Dar tu de ce nu pleci? Ce faci în România? Nu vezi că e o cauză pierdută?”. Eu întotdeauna am fost de părere că nu e o cauză pierdută. Eu am pariat pe România la începtul anilor ‘90 şi continuu să pariez pe România”, povesteşte el.
Arhitectul de 36 de ani spune că nu ajunge o viaţă de om pentru a documenta toate locurile frumoase de aici: „Sunt celebri în Italia fraţii Alinari, care pe la începutul secolului au documentat Italia, cu toate că pentru ei era mult mai greu decât pentru noi, deoarece atunci şi tehnologia era mai puţin avansată, dar entuziasmul lor a fost răsplătit: au creat o arhivă excepţională, cu monumentele Italiei, care este încă folosită pentru documentarea multor lucrări ştiinţifice”.
"Nu văzusem până atunci nici măcar o fotografie frumoasă din Roşia Montană"
„E foartă lume în străinătate cu o imagine sumbră, apăsătoare, a României, plină numai de aurolaci, de oameni necăjiţi, de tristeţe. Aproape nimeni nu mai ştie că România e, de fapt, o ţară frumoasă, cu oameni în marea lor majoritate muncitori, gospodari. Asta mi-am propus eu să arăt”, explică el.
Proiectul său a devenit posibil în momentul în care şi-a cumpărat o maşină ca să poată umbla prin ţară. Şi, la un moment dat, s-a gândit să meargă şi la Roşia Montană: „Eu nu văzusem până atunci nici măcar o fotografie frumoasă din Roşia Montană”, îşi aminteşte el. Prima dată a ajuns acolo în 2006.
„Nu mă aşteptam să fie atât de frumos. Am fost uimit şi poate că un pic din uimirea asta a mea am reuşit să o transmit prin fotografiile pe care le-am făcut”, spune Niculae. Fotografiile sale de la Roşia Montană au fost expuse la Palatul Parlamentului, în foaierul Teatrului Naţional, la Sibiu, Cluj şi Braşov.
„Natura e excepţională şi sunt nişte locuri de o frumuseţe aparte, nici nu ştii ce să remarci mai întâi, valoarea patrimoniului construit, valoarea siturilor arheologice sau valoarea cadrului natural. Şi toate astea creează un potenţial al zonei, de care e foarte greu să nu ţii cont. Eu, cu ochiul arhitectului, văd acolo o dezvoltare turistică de excepţie, e o şansă turistică pentru România să ai un astfel de sit, cu un astfel de potenţial patrimonial, arheologic şi natural, total virgin”, crede el.
Arhitectul spune însă că, în mare parte, comunitatea din Roşia Montană s-a destrămat, iar oraşul a decăzut foarte mult: „E mort. Oraşul e pustiit, mai ales în ceea ce priveşte centrul istoric, acolo foarte rar mai vezi o activitate umană, sunt foarte multe case deja cumpărate de companie, unele care nu sunt cumpărate sunt părăsite şi bineînţeles că într-un mediu montan, într-o climă aspră, orice casă care nu e locuită se deteriorează. Unele nu au acoperişuri, uşi, ferestre, şi atunci e evident că sunt la cheremul naturii”.
Recent, în timp ce urca pe Muntele Cârnic, fotograful a pierdut poteca deoarece traseele nu mai erau întreţinute: „Poteca de pe Cârnic nu mai e umblată, cresc plantele pe ea şi nu mai ai repere. Nu mai sunt întreţinute potecile, am ajuns acolo şi, cu surprindere, am încercat să cobor, dar nu mai aveam pe unde”.
Cu ani în urmă, şi viaţa comunităţii era mai plină: „Localnicii spuneau că acolo erau petreceri, chiar prin anii ‘80 când mai funcţiona exploatarea aceea a statului comunist. Trăiau, munceau, dădeau petreceri, exista o viaţă a comunităţii. Acum nu mai există nimic din toate astea. Sunt rămăşiţe, fantome. Mai sunt pe ici, pe colo, atomizări, nişte familii care rezistă, care se întâlnesc din când în când".
Niculae crede că Roşia Montană ar avea succes ca destinaţie turistică deoarece a ajuns un loc celebru, atât în ţară, cât şi la nivel european, în urma dezbaterilor născute de proiectul de exploatare minieră de acolo.
„Din păcate sunt atâtea locuri în pericol în România, încât ai zice că România este în pericol, că dispărem ca ţară pentru că dispărem ca şi cultură. Cu acceptul nostru, până la urmă. E vocaţia asta a eşecului, să dăm cu piciorul la ce avem, să fim complexaţi că nu suntem buni de nimic şi dacă e ceva bun în ţara asta, precis au făcut alţii şi noi de fapt sunt un popor de sclavi. Şi sunt popoare care au fost asuprite, oameni care au fost sclavi şi care au acum o demnitate extraordinară, iar noi care niciodată nu am fost sclavi, ne considerăm aşa”, conchide el.
„Pe mine oamenii m-au impresionat cel mai tare pentru că sunt oameni foarte deschişi şi oameni foarte puternici. În general, cei care au rezistat acolo sunt oameni puternici şi care nu vor să plece şi să-şi părăsească trecutul, nu vor să-şi abandoneze bisericile, mormintele strămoşilor”, Lorin Niculae, arhitect şi fotograf.
"Sincer, eu nu mă pot gândi că toate locurile astea o să dispară", Lorin Niculae, arhitect şi fotograf.
Andreea Dogar, "Evenimentul zilei", 28 februarie 2010 - http://turism.evz.ro/emain/articolul/887861/Rosia-Montana-frumusete-si-ruina-prin-lentila-unui-fotograf
www.pbase.com/lorin/endangered_places_rosia_montana
În urmă cu cinci ani, Niculae a început un proiect fotografic personal numit „România, ţara mea”, care îşi propunea să arate România frumoasă. Iniţial, şi-a făcut un site
la rugămintea foştilor săi colegi de liceu plecaţi în străinătate, care îi cereau poze cu locuri din Bucureşti pe care nu le mai văzuseră de ani de zile.
„Universităţile din Statele Unite au avut nevoie de ei pentru că în străinătate se investeşte în cercetare. Mulţi m-au întrebat „Dar tu de ce nu pleci? Ce faci în România? Nu vezi că e o cauză pierdută?”. Eu întotdeauna am fost de părere că nu e o cauză pierdută. Eu am pariat pe România la începtul anilor ‘90 şi continuu să pariez pe România”, povesteşte el.
Arhitectul de 36 de ani spune că nu ajunge o viaţă de om pentru a documenta toate locurile frumoase de aici: „Sunt celebri în Italia fraţii Alinari, care pe la începutul secolului au documentat Italia, cu toate că pentru ei era mult mai greu decât pentru noi, deoarece atunci şi tehnologia era mai puţin avansată, dar entuziasmul lor a fost răsplătit: au creat o arhivă excepţională, cu monumentele Italiei, care este încă folosită pentru documentarea multor lucrări ştiinţifice”.
"Nu văzusem până atunci nici măcar o fotografie frumoasă din Roşia Montană"
„E foartă lume în străinătate cu o imagine sumbră, apăsătoare, a României, plină numai de aurolaci, de oameni necăjiţi, de tristeţe. Aproape nimeni nu mai ştie că România e, de fapt, o ţară frumoasă, cu oameni în marea lor majoritate muncitori, gospodari. Asta mi-am propus eu să arăt”, explică el.
Proiectul său a devenit posibil în momentul în care şi-a cumpărat o maşină ca să poată umbla prin ţară. Şi, la un moment dat, s-a gândit să meargă şi la Roşia Montană: „Eu nu văzusem până atunci nici măcar o fotografie frumoasă din Roşia Montană”, îşi aminteşte el. Prima dată a ajuns acolo în 2006.
„Nu mă aşteptam să fie atât de frumos. Am fost uimit şi poate că un pic din uimirea asta a mea am reuşit să o transmit prin fotografiile pe care le-am făcut”, spune Niculae. Fotografiile sale de la Roşia Montană au fost expuse la Palatul Parlamentului, în foaierul Teatrului Naţional, la Sibiu, Cluj şi Braşov.
„Natura e excepţională şi sunt nişte locuri de o frumuseţe aparte, nici nu ştii ce să remarci mai întâi, valoarea patrimoniului construit, valoarea siturilor arheologice sau valoarea cadrului natural. Şi toate astea creează un potenţial al zonei, de care e foarte greu să nu ţii cont. Eu, cu ochiul arhitectului, văd acolo o dezvoltare turistică de excepţie, e o şansă turistică pentru România să ai un astfel de sit, cu un astfel de potenţial patrimonial, arheologic şi natural, total virgin”, crede el.
Arhitectul spune însă că, în mare parte, comunitatea din Roşia Montană s-a destrămat, iar oraşul a decăzut foarte mult: „E mort. Oraşul e pustiit, mai ales în ceea ce priveşte centrul istoric, acolo foarte rar mai vezi o activitate umană, sunt foarte multe case deja cumpărate de companie, unele care nu sunt cumpărate sunt părăsite şi bineînţeles că într-un mediu montan, într-o climă aspră, orice casă care nu e locuită se deteriorează. Unele nu au acoperişuri, uşi, ferestre, şi atunci e evident că sunt la cheremul naturii”.
Recent, în timp ce urca pe Muntele Cârnic, fotograful a pierdut poteca deoarece traseele nu mai erau întreţinute: „Poteca de pe Cârnic nu mai e umblată, cresc plantele pe ea şi nu mai ai repere. Nu mai sunt întreţinute potecile, am ajuns acolo şi, cu surprindere, am încercat să cobor, dar nu mai aveam pe unde”.
Cu ani în urmă, şi viaţa comunităţii era mai plină: „Localnicii spuneau că acolo erau petreceri, chiar prin anii ‘80 când mai funcţiona exploatarea aceea a statului comunist. Trăiau, munceau, dădeau petreceri, exista o viaţă a comunităţii. Acum nu mai există nimic din toate astea. Sunt rămăşiţe, fantome. Mai sunt pe ici, pe colo, atomizări, nişte familii care rezistă, care se întâlnesc din când în când".
Niculae crede că Roşia Montană ar avea succes ca destinaţie turistică deoarece a ajuns un loc celebru, atât în ţară, cât şi la nivel european, în urma dezbaterilor născute de proiectul de exploatare minieră de acolo.
„Din păcate sunt atâtea locuri în pericol în România, încât ai zice că România este în pericol, că dispărem ca ţară pentru că dispărem ca şi cultură. Cu acceptul nostru, până la urmă. E vocaţia asta a eşecului, să dăm cu piciorul la ce avem, să fim complexaţi că nu suntem buni de nimic şi dacă e ceva bun în ţara asta, precis au făcut alţii şi noi de fapt sunt un popor de sclavi. Şi sunt popoare care au fost asuprite, oameni care au fost sclavi şi care au acum o demnitate extraordinară, iar noi care niciodată nu am fost sclavi, ne considerăm aşa”, conchide el.
„Pe mine oamenii m-au impresionat cel mai tare pentru că sunt oameni foarte deschişi şi oameni foarte puternici. În general, cei care au rezistat acolo sunt oameni puternici şi care nu vor să plece şi să-şi părăsească trecutul, nu vor să-şi abandoneze bisericile, mormintele strămoşilor”, Lorin Niculae, arhitect şi fotograf.
"Sincer, eu nu mă pot gândi că toate locurile astea o să dispară", Lorin Niculae, arhitect şi fotograf.
Andreea Dogar, "Evenimentul zilei", 28 februarie 2010 - http://turism.evz.ro/emain/articolul/887861/Rosia-Montana-frumusete-si-ruina-prin-lentila-unui-fotograf
www.pbase.com/lorin/endangered_places_rosia_montana
