Ce: Dezbaterea „Descentralizare şi management în cultură”, redenumită cu o zi înainte de desfăşurare „Scandaluri bugetare şi descentralizare”, organizată pe 11 martie la Hotelul Hilton ,organizată de Societatea Academică din România, sub patronajul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional.
http://www.sar.org.ro/blog/?p=1229Cine a participat: Jurnalişti, directori de centre culturale şi consilii judeţene, consilieri ai Ministrului şi funcţionari, operatori culturali, studenţi şi profesori la management cultural (UNATC) – s-a făcut o listă a celor prezenţi, poate o publică.
Cum: anunţată cu 3 zile înainte
Cum a fost:
Dezbaterea a durat cam 5 ore, nu au fost pauze şi s-a dovedit aşa cum a numit-o de la început chiar domnul Sorin Ioniţă (director de cercetare la SAR, moderatorul dezbaterii), un brainstorming despre cum manageriem instituţiile culturale publice (reţeaua de instituţii, s-a spus), „câte trebuie să rămână aşa cum sunt şi câte trebuie scoase la licitaţie, pe proiecte”.
În primele 2 ore cat am rezistat să ţin o evidenţă a ce s-a discutat, pentru că mi se părea ca lucrurile spuse pot avea un sens într-o logică a dezbaterii, şi nu a monologurilor, am consemnat cele emise şi speakerii ce au intrat şi au prezentat. Urmatoarele 2 ore sunt o pată albă în istoria mea, pentru că nu mai reţin aproape nimic, urmând ca ultima oră, în care forţând uşile (metaforic vorbind) am reuşit să punem nişte probleme şi noi, cei din „sfera privată” , am reînceput să am memorie.
Prima parte:
1. Doamna Delia Mucică (MCPN) a susţinut o prezentare de 40 de minute despre procesul descentralizării în domeniul culturii în România ultimilor 20 de ani. A discutat despre nevoia satisfacerii nevoilor publicului şi cea a satisfacerii neoivlor artistulu, a menţionat faptul că descentralizarea trebuie să fi orientată către satisfacerea nevoilor culturale ale publicului consumator. Două motive pentru care procesul este greoi sunt: se consideră în cadrul instituţiilor de cultură că „tot ce e cultură trebuie să facă Ministerul; noi să beneficiem iar Ministerul să plătească” şi pentru că comunitatea locală nu a fost interesată, nu a reacţionat atunci când s-a discutat despre descentralizare. În prezent în subordinea Ministerul Culturii se mai află un număr de …. si aici doamna Mucica a yis un număr pe care nu l-am reţinut, dar pe care am încercat să îl aflu numărând pe situl Ministerului….Nu mică mi-a fost surprinderea să văd că informaţia de pe site nu e actualizată de Dumnezez ştie când, dar iat-ohttp://www.cultura.ro/Documents.aspx?ID=331. În aceeaşi ordine de idei, deoarece legislaţia de pe situl Ministerului nu a mai fost actualizată în unele părţi din 2005, nu pot aduce referiri precise la niciunul dintre documentele menţionate în timpul prezentării. Dezinteres sau rea-voinţă?
2. Domnul Doru Octavian Dumitru a vorbit la rândul sau cam 30 de minute şi şi-a exprimat opinia despre om, viaţă şi societate. Spicuiesc. Omul este prin esenţa sa individualist iar ceea ce trebuie să facă Statul în ce priveşte artele, cultura, este să încerce să găsească modalităţi creative de a crea relaţia dintre producător şi distribuitor (după modelul văzut de dumnealui în SUA). Mai departe, elaborând pe marginea condiţiei umane: determinările şi motivaţiile nu pot fi conturate la nivelul colectivităţilor, ci doar la nivelul individului. Din acest motiv este important să găsim agenţi care să facă relaţia intre producător şi distribuitor.
3. Domnul Andras Demeter a spus că descentralizarea este în esenţă o problemă despre cum şi în ce măsură ne putem întoarce la normalitate. Nu pot detalia despre ce era vorba cu normalitatea pentru că nu am priceput. A făcut referire la “instituţia finanţării” care se pare că se va recontura (pentru instituţiile publice care au trecut sau vor trece în subordinea autorităţilor locale), permiţând ca o parte din fonduri să fie alocate de la Minister. În acest fel, Ministerul va putea impune şi un set de criterii pe baza cărora activitatea acestora să fie evaluată, şi deci va fi redus pericolul care pândeşte sau este deja o realitate: trecute în subordinea autorităţii locale, respectivele instituţii să decadă datorită unei nepotrivite administrări sau supervizări. Al doilea punct pe care l-am reţinut a fost cel cu privire la “clarificarea modalităţilor şi formei prin care autoritatea locală susţine autoritate privată” şi aici a indicat Programul de guvernare.
4. Domnul Mihai Şerban, manager cultural la Ministerul Culturii a prezentat stadiul actual al descentralizării. Aşa am aflat că Ministerul are un nou HG de organizare şi funcţionare încă din 10 februarie 2010, HG 90/2010 (pe situl Ministerului încă este cel din ianuarie 2009…). Noul HG a fost însă anunţat şi poate fi consultat pe siturile mai multor Direcţii Judeţene pentru Cultură, de exemplu, Călăraşi:
http://www.calarasi.djc.ro/DocumenteHtml.aspx?ID=4328. Ca anexe găsiţi instituţiile care (mai) sunt în subordinea ministerului, cât şi noua organigramă. Aşteptăm cu nerăbdare ca şi pe situl Ministerului să fie actualizată informaţia. Tot de la domnul Şerban am aflat că există un grup interministerial care lucrează la elaborarea unor standarde minime de cost şi de calitate pentru serviciile publice descentralizate. Am căutat şi am găsit detalii în presăhttp://www.avocatnet.ro/content/articles/id_16507/Standarde-minime-de-cost-pentru-serviciile-publice-descentralizate.html.
Am aflat că în acest moment instituţiile direct subordonate Ministerului Culturii sunt considerate de trei feluri: unice (gen Centrul de Cercetare şi Consultanţă în Domeniul Culturii), „far” (Teatru Naţional..) şi de importanţă naţională (dacă nu mă înşel).
5. Domnul Dumitru Şerban de la Consiliul Judeţean Dâmboviţa a vorbit despre activitatea din judeţul lor şi despre dilemele cu care se confruntă. Aşa am aflat că problema care deschidea prezentarea dezbaterii (150 de euro/loc pentru spectacolele orchestrei locale vs bilete la Scala din Milano) îi aparţine. Spicuiesc din cele spuse: i-a oferit domnului Doru Octavian Dumitru o colaborare pentru a-i ajuta (ulterior, reprezentanul Primăriei Capitalei a dublat oferta), a spus că ei au realizat (prin subcontracterea Centrului de Studii şi Cercetări) un barometru al consumului cultural în judeţul Dâmboviţa. Problema cu care se confruntă în acest moment este că el, deşi personal este convins că ceea ce trebuie să se întâmple este ca banii să se ducă către „proiecte” venite din afară, decât mai degrabă către susţinerea activităţii instituţiilor publice subordonate (Filarmonica, Teatre…), acest lucru este imposibil deoarece riscă să piardă susţinerea din teritoriu, în condiţiile în care tot ceea ce dumnealui face are în vedere faptul că vrea să fie reales. Discuţia alegerilor programului cultural s-a purtat în termenii artei înalte versus manelelor, spectacolelor cu mult public, a criteriilor pentru decizia „unde dai şi cui dai” în cultură.
A intervenit şi domnul primar al oraşului Târgovişte, care a dezvoltat pe marginea aceloraşi idei şi dileme.
Aici încep să uit cine sau ce s-a zis, ar fi de mare ajutor o completare din partea altora prezenţi.
La un moment dat reprezentanţii „sectorului privat” cam ieşiseră toţi la cafea, suc, ţigară….Discuţia se blocase undeva între între nevoia unui „management al sentimentelor” persoanelor descentralizate, cea a unor agenţi pe modelul SUA şi lipsa de interes pentru cultură.
Bun, rămăsesem la momentul pe care unii dintre participanţi îl vedeam ca fiind un blocaj, o discuţie din care lipsea o coordonată importantă, rolul societăţii civile, fie ea organizată sau nu. Expertiza, opiniile şi activitatea „colectivităţilor”, cum fusese numit tot ceea ce nu era sectorul public în cultură nu fuseseră până atunci menţionate în niciun alt fel decât în termeni de „consumator”, „public”, „spectatori”. Or, în sală, dacă stau să mă gândesc, în afara celor direct invitaţi la dezbatere pentru a lua cuvântul şi care erau în primul cerc, la masă, restul eram în proporţie covârşitoare din rândul acestor colectivităţi, fie studenţi, operatori culturali, jurnalişti, reprezentanţi ai unor centre cultural străine.
Am întrebat participanţii de până atunci la dezbatere în ce fel au implicat sau implică în strategiile şi programele lor culturale societatea civilă, în ce măsura opinia acestora este respectată şi luată în considerare în toate etapele programării, de la stabilirea priorităţilor la monitorizare şi, evident, ce parte din fondurile disponibile la nivel local se îndreaptă către activitatea culturală desfăşurată de ONGuri şi artişti independenţi. Domnul Ioniţă a evaluat comentariul ca „pierzandu-se în prea multe direcţii” şi a reformulat pentru participanţii la dezbatere întrebarea doar in sensul banilor daţi pentru ONGuri. Am insistat că nu mă refer doar la asta, dar s-a trecut peste… A răspuns domnul de la Consiliul Judeţean Dâmboviţa, că banii pentru ONGuri sunt separaţi şi că nu au nicio legătură cu discuţia de faţă. L-am întrebat care este rolul atribuit iniţiativei non-publice în strategia culturală realizată de dumnealor şi în ce măsură s-a ţinut cont în realizarea acesteia de mesajele venite din „sfera privată”. Mi-a răspuns că au consultat Asociaţia Pro Democraţia….i-am spus că din câte ştiu, respectiva asociaţia are alt obiect de activitate, alt focus.
OK, am trecut mai departe… Bogdan Georgescu şi Măria Drăghici de la Ofensiva Generozităţii au intervenit „în forţă” (cum probabil era cel mai potrivit ) vorbind despre centraul laBomba din cartierul Rahova-uranus şi Turneu la ţară, despre faptul că afirmaţiile cu privire la generalizarea lipsei de interes pentru cultură sunt neadevărate, că prin acţiuni comunitare aceştia pot fi implicaţi şi încurajaţi să participe, că eşecul unora dintre instituţiile publice de a atrage public consumator de cultură este posibil să nu fie o problema de educaţie sau de superficialitate a publicului, de artă „înaltă” vs artă de mase, ci de abordare şi înţelegere a modalităţilor adecvate de implicare a acestora…
S-a ridicat problema criteriilor pe baza cărora sunt evaluate performanţele instituţiilor publice de cultură, dacă acestea sunt evaluare şi dacă există strategii de activitate ale acestora. Cineva (îmi cer scuze, nu mai reţin numele) a zis că poate este nevoie şi de falimente în cultură… Am ajuns şi la discuţia despre starea de degradare avansată a caselor de cultură (nu din pdv al infrastructurii, clădirii – care a fost rezolvată din banii Ministerului printr-un program iniţiat în 2006 – ci al activităţilor). S-a vorbit despre felul în care s-a făcut descentralizarea în cazul acestora, când autoritatea centrală a pasat pur şi simplu responsabilitatea la nivel local, neasigurându-se că la acel nivel există competenţe şi resurse pentru a continua/dezvolta/adapta activitatea. Cei de la Ofensiva Generozităţii au vorbit despre proiectul Turneu la ţără şi despre posibilitatea extinderii acestuia, pentru a fi dezvoltat în mai multe locaţii, s-a ivit mai apoi din partea domnului Ioniţă sugestia de a transforma, poate, un astfel de proiect, în proiect pilot sprijinit direct de Minister. Domnul Demeter a dat din cap gânditor (nu vreau să imprim nicio urmă de nimic când zic asta, dar aşa au văzut ochii mei).
O intervenţie importantă (pentru economia ideilor dezbaterii) a reprezentat-o poziţia exprimată de doamna Andreea Paul (Vass) care a subliniat că ar trebui să nu mai considerăm cultura un consumator de resurse, ci un producător, un contributor la economie. A vorbit însă despre industriile culturale şi cele creative. Bun şi asta, oricum.
Răzleţ, la un moment dat s-a vorbit mai mult despre finanţările pentru ONGuri la nivel local (cumva toată „problema” ridicată de ONGuri a ajuns să se limiteze la câti bani trebuie să/primim acum şi cum îi primim…) iar domnul Ioniţă ne-a sugerat să aflăm care şi câte dintre primării/consilii locale şi judeţene publică, aşa cum prevede legea, cuantumul fondurilor alocate ONGurilor pentru proiecte şi au o procedura clară de acces la aceste fonduri. Am notat, se va face in curand
Discuţia s-a încheiat în mod previzibil, cu afirmarea extraordinarei nevoi ca astfel de discuţii să mai aibă loc…
Acum, o opinie personală a propos de întâlnirea de la Hilton, aş spune că ziua aceea (care pentru mine s-a încheiat la 7, de fapt, căci într-un spirit fursecăresc aproape, am purces şi la dezbaterea de la GDS – vezi alt post pe pagină) mi-a arătat ce înseamnă preamărirea dezbaterii, în lipsa unei minime agende şi a unui moderator care să îşi propună mai mult decât un brainstorming… Nu spun, e bne că a fost şi asta, în deşertul care este, dar cred că la altă de acest gen nu aş mai merge (ba da, aş merge…), decât pentru (şi aici vin lucrurile bune pe care le-am pescuit la întâlnirea de joi): a mă întâlni cu oameni profesionişti şi a mai afla cu ce se confruntă şi ce păreri şi soluţii văd, a cunoaşte oameni noi care îmi împărtăşesc preocupările, a stabili viitoare întâlni şi ghâlme de iniţiative concrete şi a simţi şi a dezvolta un spirit de solidaritate… A, şi pentru că dacă la astfel de întâlniri nu apar persoane care să ridice altfel de probleme sau să pună problema altfel, acea perspectivă diferită nu există şi asta e tare păcat, pur şi simplu.
Acestea fiind spuse, îmi cer scuze pentru eventualele omisiuni şi reprezentări distorsionate a celor petrecute. Ele sunt neintenţionate, asta e sigur şi nu pot explica altfel decât prin faptul că sunt om (chiar dacă mă numesc ca un proiect), şi nu un reportofon ambulant. Desigur, însă, asta nu înseamnă că nu sunt răspunzătoare de ce am scris, din contră, cu atât mai răspunzătoare
Raluca (Ami) Pop
Acasa
