Însemne distinctive vor fi amplasate pe clădirile declarate Monument Istoric, din Municipiul Mediaş.
Muzeul Municipal Mediaş este iniţatorul unei acţiuni de amploare în oraşul nostru:
marcarea monumentelor istorice din Mediaş, prin amplasarea însemnelor distinctive , realizate conform cerinţelor impuse de Ordinul Ministerului Culturii şi Cultelor nr. 2237/2004 privind Normele metodologice de semnalizare a Monumentelor istorice.
Această acţiune este cofinanţată de către Consiliul Judeţean Sibiu, prin Complexul Naţional Muzeal ,, Astra” în urma licitării de proiecte din luna martie a acestui an şi este înscrisă în Calendarul Cultural al Direcţiei pentru Cultură Mediaş, pe anul 2009. Scopul proiectului este acela de cunoaştere a patrimoniului cultural naţional al oraşului de către tinerii medieşeni şi găsirea de soluţii privind păstrarea în bune condiţii a patrimoniului. Partenerii muzeului în realizarea acestei acţiuni sunt elevii liceeni din oraş. În urma vizitelor efectuate împreună cu elevii în centrul istoric al oraşului Mediaş, au fost identificate clădirile declarate monument istoric şi cuprinse în Lista Monumantelor istorice din 2004 elaborată de Institutul Naţional al Monumentelor Istorice. Opinia publică medieşeană este informată de către tineri, prin sondaje de opinie efectuate în rândul persoanelor întâlnite în decursul vizitei în oraş şi de asemenea se întocmesc studii de caz privind situaţia patrimoniului medieşean. Totul va culmina cu un seminar pe probleme de patrimoniu intitulat ,,Strategii de gestiune a monumentelor şi oraşelor istorice” şi cu amplasarea însemnelor distinctive pe monumentele istorice. Tinerii medieşeni vor desfăşura şi o campanie de sprijinire a patrimoniului la nivel de oraş, implicarea lor în desfăşurarea proiectului fiind una esenţială.
Nouă ne pasă !
Autor: Angela Păucean